VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Audierile de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în cazul de dopaj al Simonei Halep s-au încheiat. Verdictul final ar putea fi anunțat și în trei luni

Audierile de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în cazul de dopaj al Simonei Halep s-au încheiat. După trei zile în care nu a făcut declarații, tenismena a oferit primele declarații la final. Fostul lider mondial s-a arătat încrezătoare că-și va dovedi nevinovăția, însă nu știe exact când va primi verdictul final.

„Nu pot să vă spun absolut nimic despre ce a fost la audiere, dar pot spune că audierea asta mi-a dat șansa să îmi prezint apărarea. Vreau să vă spun că încrederea mea este intactă referitoare la adevăr. Sunt foarte încrezătoare că adevărul va ieși la iveală și se va demonstra că nu am avut intenția de a mă dopa vreodată și nici nu m-am dopat vreodată. Îmi doresc și aștept cu nerăbradare să mă întorc pe teren. Acolo vreau să fiu și cu siguranță voi încerca să fac tot ce pot. Vom vorbi când voi avea posibilitatea, când voi putea să declar mai multe. O să ne revedem în scurt timp. Nu știe nimeni când va veni verdictul”, a declarat Simona Halep, citată de gsp.ro.

În mod normal, verdictul final în cazul Simonei Halep ar putea fi făcut public la trei luni de la încheierea audierilor, ceea ce înseamnă la începutul lunii mai.

Chiar înaintea audierilor, Halep a luat o hotărâre neașteptată pentru unii: a ales să fie judecată de un ”arbitru” american, deși avea și opțiunea unui român. Probabil însă că a vrut să evite orice speculație în acest sens.

Românca Simona Halep, în vârstă de 32 de ani, a fost suspendată din tenis până în octombrie 2026, în urma unei decizii a Asociației Internaționale a Integrității în Tenis. 

Depistată pozitiv la Roxadustat la US Open 2022 și ulterior acuzată pentru nereguli în pașaportul biologic, Simona Halep a anunțat încă din 12 septembrie 2023 că nu acceptă verdictul din cazul procesului ei și a transmis clar că va merge să își caute dreptatea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Simona Halep a încheiat anii 2017 și 2018 pe primul loc în lume în clasamentul WTA. În prezent, se află pe locul 9 mondial.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.