VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Alexandru Tănase: Protestele împotriva Curții Constituționale sunt absolut ilegale. Se încearcă să se pună presiune pe această instituție

Fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, consideră că protestele organizate la Curtea Constituțională de membrii și susținătorii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au scopul să pună presiune pe această instituție.

În cadrul unui interviu pentru Vocea Basarabiei, Alexandru Tănase a subliniat că ”protestele împotriva Curții Constituționale sunt absolut ilegale, întrucât Curtea Constituțională este unul din organele centrale ale statului care se află pe același nivel cu parlamentul, guvernul și care trebuie să adopte deciziile independent și indiferent de ce strigă gloata afară în fața Curții Constituționale”.

Esența putinismului și a opoziției moldovenești, de fapt, este una destul de simplă, ei utilizează instituțiile și instrumentele democratice pentru a accede la putere cu orice preț, ca mai apoi să le demonteze și să le facă să fie butaforice și să nu funcționeze. Așa, de fapt, au funcționat regimurile autoritare în toată lumea. Acum ei fac uz de faptul că Republica Moldova este un stat democratic, în Republica Moldova poți liber vorbi și poți protesta și încearcă să manipuleze opinia publică prin mesaje desprinse total din contextul în care trăim noi și sunt foarte departe de realitate pentru a obține cât mai multe puncte politice și a încerca să obțină o schimbare de putere, ca ei să poată să-și servească în continuare mai bine și mai eficient stăpânii de la Moscova. Orice protest de genul acesta nu face altceva decât să pună presiune pe Curtea Constituțională ca să ia o decizie sau alta și cei care organizează astfel de proteste știu foarte bine de ce fac lucrul acesta”, a declarat Alexandru Tănase.

Totodată, fostul președinte al CC a menționat că ”cetățenii trebuie să înțeleagă și să desprindă cumva grâul de neghină, să înțeleagă unde, de fapt, ei sunt mințiți, unde sunt manipulați de politicieni”.

Cât ține de protestele opoziției în general, slavă Domnului, Moldova este un stat democratic, puterea guvernează, iar opoziția protestează. Atâta timp cât lucrurile sunt făcute în limitele legale nu există nicio problemă, este dreptul lor să protesteze cum vor, dar e o chestiune deja de maturitate politică și a cetățenilor care trebuie să înțeleagă și să desprindă cumva grâul de neghină, să înțeleagă unde, de fapt, ei sunt mințiți, unde sunt manipulați și unde realmente puterea comite anumite gafe. Acestea sunt lucruri absolut diferite și atunci când sunt puse într-un singur coș altceva decât ceartă ele nu produc”, a mai subliniat Alexandru Tănase.

Reamintim că membrii și susținătorii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au organizat ieri un protest în fața Curții Constituționale. Aceștia se declară indignați de faptul că deputații PAS au votat în prima lectură proiectul de lege care prevede ca în legislația Republicii Moldova, inclusiv în Constituție, sintagma „limba moldovenească” să fie înlocuită cu „limba română”. 

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.