VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Alexandru Slusari: Lucrăm ca tariful pentru gaz să fie redus până la 1 ianuarie, măcar cu 2 lei, dar să fie justificat

Subiectul privind identificarea soluțiilor pentru micșorarea tarifului la gaz urmează să fie discutat într-o ședință din această săptămână a Consiliului de administrație al Companiei ”Energocom”. Declarația a fost făcută de membrul acestui consiliu, Alexandru Slusari, care susține că atât întreprinderea, cât și Ministerul Energiei lucrează intens pentru a revizui tarifele până la sfârșitul acestui an.

”Dacă Energocom reușea să mai achiziționeze încă 100 de milioane de metri cubi de gaze la prețul la care au fost achiziționate celelalte volume, aproape 600 de milioane, dacă noi intram în această ferestruică cu prețurile joase, eu sunt absolut convins că de la 1 octombrie, maximum de la 1 noiembrie tariful ar fi fost micșorat. Cu cât anume, e greu de spus acum, trebuie de făcut calcule precise, dar tariful ar fi fost micșorat. Energocom încă nu a reușit, asta nu înseamnă că noi am lăsat, acum prețurile au explodat, îndeosebi după începerea conflictului din Orientul Mijlociu situația nu este stabilă. Dar Energocom, pe de o parte caută posibilități să procure aceste 100 de milioane, măcar 100 de milioane, Ministerul Energiei a făcut tot posibilul să vină acest grant norvegian și banii foarte degrabă vor ajunge la Energocom pentru a procura gaze, s-a făcut acea reducere de tarif pentru transportare de 100%, conform deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, se lucrează foarte intens și se face tot posibilul ca totuși tariful la gaz să fie micșorat până la Anul Nou. Și asta-i corect, și asta-i moral, și asta-i foarte just în raport cu cetățenii și economia Republicii Moldova. Reușim sau nu reușim, haideți să vedem. Eu pot să vă spun că și Energocom, și Ministerul Energiei, care este condus destul de profesionist de un tehnocrat, fac toate eforturile pentru a soluționa problema micșorării tarifului mai devreme de 1 ianuarie”, a declarat Alexandru Slusari în cadrul emisiunii ”Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Slusari susține că orice revizuire trebuie să fie făcute în baza unor calcule matematice și în conformitate cu situația pe piață, nu din populism politic.  

”Eu nu vreau ca micșorarea tarifului, dacă se va produce în noiembrie-decembrie a anului curent, să fie iarăși populism și o amânare a problemei. Eu totuși cred și sper și noi vom discuta chiar săptămâna aceasta la Consiliul Energocom acest subiect, noi trebuie să căutăm și să găsim modalități economice ca să fie justificată economic micșorarea acestui tarif. Lasă să fie cu 1-2 lei, dar să fie justificat și să fie făcut cât mai repede”, a mai adăugat Alexandru Slusari.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.