VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Alecu Reniță: R. Moldova are o perspectivă mai accelerată de a se integra în UE, față de Ucraina

R. Moldova are o perspectivă mai accelerată de a se integra în UE față de Ucraina care se află într-un conflict armat. Va fi tot mai greu ca țara noastră să rămână la pachet cu Ucraina în procesul de integrare fiindcă situația este diferită. Opiniile aparțin deputatului în Primul Parlament, Alecu Reniță și au fost expuse în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Ex-deputatul Alecu Reniță spune că procesul de integrare europeană nu va fi deloc ușor iar progresele înregistrare de R. Moldova până în prezent în parcursul european este meritul președintei Maia Sandu.

„E complicat, eu cred că va fi tot mai greu să rămână la pachet, fiindcă situația este diferită. Cred că Republica Moldova are o perspectivă mai accelerată de a se integra în UE. Sunt convins că nu o să fie ușor. Eu cred că marii noștri prieteni, mă refer în cazul dat la Republica Moldova, din Occident, și acesta este, indiscutabil meritul Maiei Sandu, că a reușit să deschidă ușile la foarte multe Cancelarii, dacă pornim de la Bruxelles, la Berlin, la Paris, Statele Unite. Trebuie să înțelegem că lucrul acesta nu-i deloc ușor, că până mai ieri nu-ți dădea nici răspuns la binețe. Acum, Ursula von der Leyen este parcă parte a guvernării moldovenești. Republica Moldova trebuie să înțeleagă ca să nu expună, să nu pună în pericol aceste bune relații care s-au stabilit, dar dacă te lași pe tânjală, dacă instituțiile statului nu-și îndeplinesc angajamentele pe care le-a semnat șeful statului, compromit două lucruri, pe șeful statului și drumul nostru de integrare în Spațiul European”, a spus ex-deputatul Alecu Reniță.

Menționăm că și ministrul de Externe, Nicu Popescu a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că Republica Moldova ar putea să se desprindă de „pachetul cu Ucraina” în procesul de integrare europeană. Potrivit lui, decuplarea de la pachet o decide Comisia Europeană și depinde de viteza reformelor implementate de fiecare stat candidat.

Comisia Europeană a recomandat pe 8 noiembrie Consiliului European deschiderea negocierilor de aderare la UE pentru R. Moldova și Ucraina. Decizia privind inițierea negocierilor de aderare a ambelor state la uniunea Europeană urmează a fi luată de către Consiliul European la summitul din 14-15 decembrie.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.