Compania aeriană Air Moldova a prelungit sistarea zborurilor până la data de 16 august 2023. Despre aceasta anunță compania într-un comunicat remis presei.
Totodată, Air Moldova menționează că măsura face parte din procesul de restructurare.
„Zborurile sunt sistate până la data de 16 august 2023 inclusiv. Pasagerii vor primi notificare la adresele de email cu opțiunile de rambursare și rebooking. Stimați pasageri, rambursările pentru zborurile anulate se procesează în continuare. Pasagerii care au procurat biletele online, pe site-ul companiei, vor primi rambursarea la solicitare, pe cardul cu care a fost achitat biletul. Pasagerii care au procurat biletele achitând prin intermediul agențiilor vor putea primi rambursarea în numerar/pe card, odată cu reluarea activității comerciale și operaționale a companiei.
Vă mulțumim pentru înțelegere și răbdare”, se arată în comunicatul remis.
Menționăm că inițial, Air Moldova a anunțat suspendarea zborurilor până la data de 16 iunie, ulterior măsura a fost prelungită până la sfârșitul lunii iulie.
Citește și: Air Moldova anunță restructurarea accelerată a companiei: Toate zborurile, suspendate