România nu ar fi reușit fără banii europeni și fără expertiza europeană să se dezvolte la nivelul de astăzi, iar foarte multe dintre proiectele mari s-au realizat cu fonduri europene. Declarația a fost făcută de Adrian Dupu, secretar de stat în Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție”.
România s-a dezvoltat foarte rapid odată cu intrarea în Uniunea Europeană. Potrivit oficialului de la București, multe proiecte de infrastructură, precum construcția unor autostrăzi sau a unor drumuri, au fost realizate cu fonduri europene. Totodată, oficialul susține că România nu a absorbit toți banii care erau disponibili pentru înfăptuirea unor reforme.
„Modul în care s-a dezvoltat România și rapiditatea cu care s-a dezvoltat odată cu intrarea în Uniunea Europeană nu se compară cu nimic. În urmă cu 20 de ani, noi discutam despre drumuri, drumuri, drumuri, acum drumurile în România nu mai sunt o problemă, avem drumuri bune, foarte bune. Acum discutăm despre autostrăzi, să avem autostrăzi cât mai multe, adică am trecut la un alt nivel. Și acum când mai merg la Iași, eu fiind originar de acolo, îmi aduc aminte de cum erau străzile prin oraș când eram mic și cum arată acum, e o diferență foarte-foarte mare. Noi n-am fi reușit fără banii europeni și fără expertiza europeană să ajungem unde suntem astăzi, iar foarte multe dintre proiectele mari din România s-au realizat cu fonduri europene. Cum spuneam, România nu ar fi ajuns astăzi aici fără acești bani”, a punctat Adrian Dupu.
Potrivit oficialului de la București, Republica Moldova are foarte multe beneficii de pe urma faptului că România este membri ai Uniunii Europene.
„În primul rând, toată legislația și tot ce înseamnă documentație este tradus în limba română, noi avem expertiză, experți care vorbesc românește, gândesc românește și e mult mai ușor de comunicat și de lucrat împreună când o faci în aceeași limbă decât prin translatori, cum era pe vremea respectivă. Și România a oferit și oferă și în acest moment expertiză în toți acești pași, inclusiv începându-se cu acel formular care a trebuit să fie completat la început, când au primit statutul de țară candidată la aderarea la UE”, a mai spus Secretarul de stat din cadrul Guvernului României.
România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007.