VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Acuzații cu privire la delapidarea fondurilor europene în Găgăuzia

Alexei Serebreanschi, colonel în rezervă SIS, fost șef al spionajului extern, susține că există dovezi cu privire la comiterea delapidărilor de fonduri europene în UTA Găgăuzia. Potrivit lui, în aceste ilegalități ar fi implicat președintele „Moldovagaz”, Vadim Ceban, și consilierul său.

Într-o conferință de presă la IPN, susținută alături de Olga Parzany, președinte „Exodus Initiative e.V” din Germania, fostul angajat SIS a făcut apel la organele de drept, dar și la președinta Maia Sandu să ia atitudine astfel ca persoanele vinovate să fie trase la răspundere.

Colonelul în rezervă SIS a menționat că de multă vreme urmărește activitatea Olgăi Parzany, care dă dovadă de curaj și de profesionalism  și care reușește să scoată în vileag fărădelegile ce țin de fondurile europene și granturile europene alocate pentru a implementa proiecte în UTA Găgăuzia.

„Pe parcursul ultimilor ani am depus eforturi pentru a demasca infracțiuni cu implicarea Serviciului de Informații și Securitate și a SA „Moldovagaz”. Am decis să-i propun doamnei Parzany să facem un schimb de opinii cu privire la infracțiunile, dar și persoanele implicate în aceste ilegalități. Trebuie să recunosc că am fost plăcut surprins de faptul că cetățeanul unui alt stat dispune de informații importante, precum și de dovezi în privința mai multor persoane, pe care eu de ceva vreme le suspectez că ar fi comis tot felul de infracțiuni, inclusiv Vadim Ceban, președinte SA „Moldovagaz”, și consilierul lui, Evgheni Cuzmin. Cu privire la activitatea ilegală a acestor doi indivizi am informat societatea și procuratura demult”, afirmă Alexei Serebreanschi.

Olga Parzany, președintele „Exodus Initiative e.V” din Germania, a declarat că acum mai bine de 15 ani și-a început activitatea voluntară în proiecte de caritate în Găgăuzia, iar în prezent îi ajută pe cetățenii găgăuzi să depisteze scheme de corupție. În opinia sa, doar lupta împotriva corupției poate să contribuie la îmbunătățirea calității vieții oamenilor.

„Vreau să accentuez că activitatea mea orientată pe combaterea corupției nu este plătită de nimeni și nu este o muncă făcută la comandă. Și aceasta nu este o luptă cu cineva anume, dar este o luptă împotriva sistemelor corupte. Însă în spatele acestor sisteme stau oameni și de asta pentru mine și echipa mea este foarte important să spunem numele celor care sunt implicați în corupție”, a menționat Olga Parzany.

Potrivit ei, anul trecut a fost efectuată o investigație independentă cu privire la un proiect european care prevedea sprijin pentru administrația publică locală.

„Mai bine de 1,5 milioane de euro au fost furați din bugetul proiectului de către Comitetul executiv al Găgăuziei. Și responsabilitatea directă în acest sens îi aparține Irinei Vlah, bașcan al Găgăuziei, și lui Vadim Ceban, președintele Consiliului de administrație  SA „Moldovagaz””, afirmă președinta „Exodus Initiative e.V” din Germania.

Olga Parzany și Alexei Serebreanschi au făcut apel la organele de drept, dar și la președinta Maia Sandu să se autosesizeze. De asemenea, ei solicită o investigare amplă cum sunt utilizate fondurile europene alocate pentru diverse proiecte, începând cu cele din UTA Găgăuzia.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.