VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Accident feroviar grav în centrul Cehiei. Patru morți și zeci de răniți, după ce un tren de pasageri și un marfar s-au ciocnit

Cel puțin patru oameni au murit şi zeci au fost răniți după ce un tren de pasageri și un marfar s-au ciocnit, aseară, în centrul Cehiei. Referindu-se la „un mare dezastru”, premierul ceh Petr Fiala şi-a prezentat condoleanțele. „Ne gândim cu toții la victime şi la răniți”, a scris demnitarul pe rețelele sociale.

Potrivit televiziunii publice, accidentul a avut loc în apropierea stației Pardubice, la aproximativ 100 km est de Praga. Aproximativ 300 de pasageri, printre care mulți străini, se aflau la bordul trenului, a precizat televiziunea, prezentând imagini cu un vagon deraiat şi supraviețuitori care se urcau în autobuze în apropierea gării principale din Pardubice.

„Operaţiunile de salvare au fost complicate deoarece primul vagon a fost deformat. Acest lucru a îngreunat accesul la răniți”, a declarat un pompier jurnaliştilor aflați la faţa locului. Aproximativ 60 de pompieri, două elicoptere şi nouă ambulanțe au fost mobilizate, potrivit serviciilor de urgență.

Sosit la faţa locului, în acelaşi timp cu ministrul Transporturilor, ministrul de Interne Vit Rakusan a declarat că majoritatea răniților au răni uşoare şi că pasagerii nevătămați au fost cazați temporar în gara Pardubice.

Trenul privat Regiojet se deplasa de la Praga spre oraşul ucrainean Chop, situat la graniţa cu Slovacia. Trenul de marfă transporta carbură de calciu, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Vendula Horakova, pentru televiziunea publică. Acesta este un produs industrial folosit la fabricarea acetilcenei, o hidrocarbură folosită adesea drept combustibil pentru sudură. Principala linie de cale ferată care leagă Praga de Brno şi Ostrava, al doilea, respectiv al treilea oraş ca mărime din ţară, va rămâne închisă timp de câteva ore, a declarat ministrul Transporturilor, Martin Kupka. O anchetă va stabili cauzele accidentului, a precizat el. Pardubice a fost scena celui mai grav accident feroviar din istoria ţării, în 1960: 118 persoane au murit şi aproximativ o sută au fost rănite într-o coliziune frontală între două trenuri de pasageri la nordul oraşului.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.