VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Cristina Gherasimov: Intenția autorităților este integrarea în Uniunea Europeană ca un stat unitar

Intenția autorităților este ca Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană ca un stat unitar, împreună cu regiunea transnistreană. Declarația aparține viceprim-ministrei pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, potrivit căreia stânga Nistrului este deja integrată economic pe piața Uniunii Europene, iar acest lucru reprezintă un avantaj în procesul de eurointegrare. Cristina Gherasimov spune că în istoria Uniunii Europene există modelul cipriot de aderare, însă deocamdată un astfel de scenariu nu este analizat și pentru Republica Moldova, notează IPN.

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană spune că miza autorităților de la Chișinău este eurointegrarea concomitentă a ambelor maluri ale Nistrului. Cristina Gherasimov spune că regiunea transnistreană beneficiază din plin de avantajele Acordului de Liber Schimb, fapt ce ar putea impulsiona procesul de aderare.

„Intenția noastră este să ne integrăm ca un stat unitar. Ca un tot întreg. Vrem ca toată Republica Moldova să intre odată în spațiul european. Vedem că regiunea transnistreană deja este foarte bine integrată în spațiul economic european. Dacă ne uităm la datele comerțului din primele luni ale acestui an 2024 vedem că 80% din comerțul care vine din regiunea transnistreană merge spre piața europeană. Este un procent mult mai mare decât cel pentru întreaga țară. Sperăm că acest avantaj pe care-l are regiunea transnistreană să fie un avantaj și în implementarea legislației europene, în pregătirea pentru aderare”, a spus Cristina Gherasimov în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.

Anterior, președinta Maia Sandu a anunțat că aderarea Republicii Moldova s-ar putea produce în doi pași. Inițial ar putea adera la UE dreapta Nistrului, iar ulterior – regiunea transnistreană. Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană spune că dacă un astfel de scenariu va fi aplicat, el va fi convenit cu oficialii de la Bruxelles.

„Va fi o decizie care se va lua de comun acord cu Uniunea Europeană. Avem în istoria Uniunii Europene integrarea unui stat cu un conflict înghețat pe teritoriul său, cazul Ciprului. Desigur, noi dorim să ne integrăm ca un stat unitar, dar un astfel de scenariu va fi discutat ulterior cu Bruxelles-ul, dacă va fi cazul. La moment, noi suntem la începutul acestui proces, noi suntem deschiși pentru a ne asigura că legislația Uniunii Europene va fi aplicată pe întreg teritoriul Republicii Moldova și sperăm că și așa-numitele autorități de la Tiraspol sunt interesate în acest proces, care este unul tehnic, la moment”, a mai spus viceprim-ministra pentru Integrare Europeană.

Anterior, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, fiind întrebat dacă regiunea transnistreană este o piedică în procesul de aderare, a invocat modelul cipriot. Oficialul european a menționat că Cipru reprezintă un exemplu când un stat cu un conflict înghețat pe teritoriul său a aderat la Uniunea Europeană.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.