VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Academia Română salută adoptarea sintagmei „limba română” ca denumire a limbii oficiale în R. Moldova

Academia Română salută hotărârea adoptată de Parlamentul Republicii Moldova, pe 16 martie 2023, pentru impunerea sintagmei „limba română ca denumire a limbii oficiale în toate domeniile vieții culturale și științifice, precum și în toate documentele legislative și administrative.

„Fundamentată științific, susținută cu argumente incontestabile, sintagma „limba română”, clară și univocă, spre deosebire de celelalte denumiri vehiculate până în prezent („limbă moldovenească“, „limbă de stat“, „limbă oficială“ sau „limbă maternă”), pune pregnant în evidență legăturile istorice și culturale existente dintotdeauna între românii trăitori de o parte și de cealaltă a Prutului, legături bazate pe origine, pe istorie și pe aspirații comune”, transmite Biroul Prezidiului Academiei Române.

Adoptarea hotărârii Parlamentului Republicii Moldova de impunere a sintagmei „limba română” în învățământ, în știință și cultură, în administrație și justiție reprezintă un act important, un semnal decisiv în vederea recunoașterii în plan european a unității noastre culturale.

„În același timp, această hotărâre implică aprofundarea colaborării dintre Academia Română și Academia de Științe a Republicii Moldova, întrucât apărarea, cultivarea și promovarea limbii și literaturii române, a istoriei naționale este obiectiv statutar principal pentru cel mai înalt for științific, cultural și de consacrare din țara noastră”, se menționează în comunicatul Academiei Române.

Citiți și: Bogdan Aurescu: Așa-zisa „limbă moldovenească” este o construcție artificială a Uniunii Sovietice

Pe 16 martie, Legea privind limba română a fost votată de 57 de parlamentari ai PAS și de deputatul neafiliat Gaik Vartanean.

Proiectul mai prevedere ca Sărbătoarea Națională „Limba noastră”, așa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele de sărbătoare și în Codul muncii, să se numească „Limba română”.

Potrivit autorilor, condițiile ce au impus elaborarea prezentului proiect de lege rezultă din necesitatea și obligativitatea implementării unor considerente cu valoare constituțională. Acestea se conțin în actele Curții Constituționale.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.