VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

A mai rămas o lună până la încheierea Recensământului. Până acum au fost chestionate peste 2,3 milioane de persoane

În două luni, de la lansarea Recensământului populației și locuințelor și până acum au fost recenzate peste 2,3 milioane de persoane și peste 1,5 milioane de locuințe, anunță Biroul Național de Statistică.

Autoritățile anunță că a mai rămas o lună, adică până în 7 iulie, perioadă destinată finalizării procesului de recenzare. În această ultimă etapă va avea loc efectuarea vizitelor repetate la locuințele care încă nu au fost cuprinse de recensământ, în special în municipiul Chișinău, precum și în alte localități în care încă nu toată populația a fost recenzată din varii motive, în special fiindcă: nu au fost de găsit locatarii, inclusiv la vizitele repetate ale recenzorilor și/sau persoanele la locuințele vizitate de către recenzori nu au luat legătura cu aceștia pentru a stabili data/ora recenzării, persoanele care au fost contactate efectiv de recenzori, dar încă nu au fost disponibile pentru a fi recenzate etc.

„Biroul Național de Statistică (BNS) face un apel către locuitorii țării care nu au participat încă la recenzare de a lua legătura cu recenzorii (conform datelor de contact din înștiințările distribuite de recenzori persoanelor care nu au fost de găsit la domiciliul acestora), pentru a fixa data și ora interviurilor în termene proxime”, comunică sursa citată.

Persoanele care nu dispun de contactele recenzorului responsabil de sectorul de recensământ unde este locul de trai al acestora pot să completeze formularul de pe site-ul web oficial al BNS cu informația necesară, pentru a fi contactate de recenzor în vederea stabilirii datei și orei recenzării, să transmită un mesaj la adresa de email sau să apeleze la Linia Verde 0800 800 24 (apel gratuit).

Amintim că participarea la recensământ este obligatorie, iar persoanele care refuză să participe la recenzare sau oferă date incomplete în cadrul recenzării riscă să fie amendați. Acestea încep de la 1.000 lei și ajung până la 2.500 lei.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.