Șeful Biroului Interpol de la Chişinău, Viorel Țentiu, care săptămâna trecută a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 zile, revine în arest preventiv. Despre aceasta anunță Procuratura Anticorupție.
„Astăzi, Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău a admis recursul procurorilor privind încheierea Judecătoriei Chișinău sediul Ciocana, din 2 iulie curent, prin care șeful biroului Interpol Moldova, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Prin urmare, acesta se va afla în arest preventiv pe un termen de 30 zile. Menționăm că, unul din membrii completului a avut o opinie separată”, anunță Procuratura Anticorupție.
Șeful biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Țentiu, a fost reținut în urma perchezițiilor de marți, 4 iunie, efectuate de procurorii anticorupție. În același caz sunt vizați fostul ministru al Justiţiei, Vitalie Pîrlog, fost reprezentant al R. Moldova la Interpol, și avocatul Oleg Mîţă.
Între timp, Procuratura Anticorupție a venit cu noi detalii în cazul anchetei penale efectuate în comun cu procurorii din Franța și cu asistența Biroului Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite. Este vorba despre o presupusă schemă de corupție prin care persoane publice din Republica Moldova și din alte țări primesc mită pentru a interfera cu publicarea de către INTERPOL a Notificărilor Roșii pentru infractori din diferite țări anunțați în căutare internațională.
Procuratura menționează că, în 5 iunie, au fost efectuate percheziții și în privința altei persoane, iar ca urmare aceasta a fost reținută. În același timp, instituția precizează 4 din cele 5 persoane reținute, au fost eliberate de către procuror, după aprecierea că nu există temei pentru aplicarea măsurii preventive de arest.
Potrivit anchetatorilor, cel puţin 20 de infractori din întreaga lume, care erau daţi în urmărire internaţională, au reuşit să-şi şteargă numele din lista Interpolului, ca urmare a schemei de corupție din R. Moldova și din alte țări.
Conform probelor acumulate până în prezent, un grup de persoane de diferite naționalități ar fi implementat o presupusă schemă de corupție care le-ar fi permis celor care fac obiectul „Notificărilor roșii” de la Interpol să obțină azil sau statut de refugiat în R. Moldova și în alte țări. Procuratura Anticorupție a pornit acest dosar penal în aprilie 2024, în baza informațiilor primite de la Parchetul Național Financiar al Franței (PNF). Procurorii moldoveni afirmă că, ulterior, au primit informații relevante și de la autoritățile britanice.