Fostul secretar de stat al Ministerului de Externe de la București, Iulian Fota, vine cu un șir de declarații ce stârnesc îngrijorări. Fostul diplomat a avertizat că există o probabilitate în creștere a unui război cu Rusia în următorii 3-5-8 ani, referindu-se la o posibilă confruntare generală cu Federația Rusă. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Realitatea românească” cu Nelly Sambriș de la Vocea Basarabiei.
Declarațiile lui Fota vin în contextul intensificării tensiunilor geopolitice din Europa de Est, alimentate de recentele evoluții în Republica Moldova și de reacțiile agresive ale Rusiei față de integrarea europeană a țării.
„Rusia este extrem de supărată că UE a oferit o perspectivă europeană Republicii Moldova. Toți prietenii susțin Republica Moldova, însă vom aștepta cu toții să vedem decizia Chișinăului la alegerile viitoare”, a declarat Fota.
Fostul oficial român a subliniat că relațiile internaționale rămân pragmatice, menționând sprijinul acordat de România Ucrainei și Republicii Moldova în contextul actual. El a evidențiat că în ultimele luni au avut loc multiple declarații la nivel înalt în cadrul UE care avertizează asupra unei posibile confruntări cu Rusia, marcate de măsurile defensive ale unor state precum Polonia și Germania.
„Miza pentru mai multe țări, pentru următorii ani, este să ne pregătim de un posibil război cu Rusia”, a adăugat Fota, subliniind că această pregătire include și construcția de fortificații la granițele vulnerabile din Europa de Est.