VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Bucureștiul reiterează importanța consolidării sprijinului internațional pentru R. Moldova în contextul Adunării Parlamentare a OSCE

 „În contextul conflictului din Ucraina, este importantă consolidarea sprijinului internațional pentru Republica Moldova”. Afirmația a fost făcută de președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, la cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, găzduită de Parlamentul României.

„Vreau să subliniez încă o dată importanța întăririi sprijinului internațional pentru Republica Moldova. A doua premisă ține de relevanța formatelor multilaterale și a dialogului pentru rezolvarea conflictelor și adaptarea la contextul actual. Parlamentele sunt organismele reprezentative ale democrațiilor. Acțiunea noastră la nivel parlamentar trebuie să se ridice la imperativul momentului. A treia premisă este aceea că ne aflăm la intersecția unei multitudini de crize și amenințări care se potențează reciproc, pe toate cele trei dimensiuni ale acțiunii OSCE: politico-militară, economică și de mediu, respectiv umană”, a menționat Nicolae Ciucă.

El a subliniat importanța acțiunii imediate pentru sprijinirea Ucrainei în lupta sa de a-și recăpăta teritoriul și a avertizat asupra consecințelor grave pe care orice ezitare le-ar putea avea asupra securității, economiei și societății europene.

„Orice ezitare poate să însemne prelungirea conflictului din Ucraina, adâncirea amenințării în regiunea Mării Negre, cu grave consecințe de securitate, economice și sociale pentru întreg continentul”, a avertizat șeful Senatului.

La sesiunea AP OSCE de la București, cu tema generală „Perspectiva parlamentară privind rolul OSCE în actuala arhitectură de securitate”, sunt înregistrați parlamentari din peste 50 de state participante la OSCE, aceștia urmând să se întrunească și să dezbată, atât în sesiuni plenare, cât și în reuniuni ale comisiilor de specialitate, subiecte de actualitate precum războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, situația din Orientul Mijlociu, parcursul european al Republicii Moldova, situația drepturilor omului și evoluții economice în regiunea OSCE.

Totodată, participanții vor adopta Declarația de la București, document care va cuprinde rezoluțiile comisiilor generale și rezoluțiile suplimentare inițiate de membri ai AP OSCE, printre care se numără și rezoluția privind Deteriorarea situației drepturilor omului în regiunea Transnistreană a Republicii Moldova, co-sponsorizată de delegațiile parlamentare din Republica Moldova și România.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.