Reprezentanții companiei internaționale de consultanță Roland Berger, care are peste 50 de birouri și 3.500 de angajați în întreaga lume, sunt interesați să fie prezenți pe piața din R. Moldova. Despre aceasta anunță ministrul Energiei, Victor Parlicov.
„M-am bucurat să-i primesc la Chișinău pe reprezentanții companiei internaționale de consultanță Roland Berger, pe care i-am cunoscut în aprilie la Rotterdam, în timpul Congresului Mondial al Energiei. Aceștia au dat curs invitației mele de a veni în Republica Moldova și s-au arătat interesați să fie prezenți pe piața noastră. Înființată în 1967 în München, Germania, Roland Berger are peste 50 de birouri și 3.500 de angajați în întreaga lume”, a scris Parlicov pe o rețea de socializare,
Potrivit ministrului, printre subiectele discutate cu reprezentanții companiei internaționale se numără securitatea energetică a țării și decarbonizarea economiei și domeniile specifice în care compania poate contribui.
„Am făcut o amplă descriere a evoluției economice a Republicii Moldova, a situației în diferite sectoare din domeniul energetic, dar și a politicilor promovate de Ministerul Energiei”, a mai scris ministrul.