Responsabilii din opt gimnazii din țară vor fi penalizați după ce au comis abateri grave în procesul de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire. Despre aceasta anunță Comisia Națională de Examene, după ce în mediul online au fost publicate poze cu testele de examen din cadrul examenelor de absolvire a gimnaziului din sesiunea iunie 2024 și rezolvarea acestora.
Potrivit Ministerului Educației în următoarele gimnazii s-au comis încălcări: Gimnaziul Cârnățenii Noi din raionul Căușeni, Gimnaziul „Mihai Eminescu” din Jevreni, raionul Criuleni, Gimnaziul „Mihail Sadoveanu” din orașul Cupcini, raionul Edineț, Gimnaziul Hâjdieni din raionul Glodeni și Gimnaziul Prajila, Gimnaziul Ștefănești, Gimnaziul Putinești și Gimnaziul „Mircea Snegur” din Trifănești, toate patru din raionul Florești.
În urma investigației, Comisia Națională de Examene a solicitat organelor locale de specialitate în domeniul învățământului Căușeni, Criuleni, Edineț, Glodeni, Florești să realizeze, în mod prioritar, anchete de serviciu și să stabilească toate circumstanțele încălcărilor constatate.
MEC subliniază că toate materialele au fost transmise către Inspectoratul General de Poliție pentru examinarea și investigarea cazurilor de derogare de la rigorile de desfășurare a examenelor.
Reamintim, că potrivit Regulamentului cu privire la examenele naționale de absolvire a gimnaziului, persoanele implicate în organizarea și desfășurarea examenelor naționale de absolvire a gimnaziului care nu respectă prevederile Regulamentului prin acțiuni precum: furnizarea soluţiilor subiectelor, înlocuiri sau falsificări de teste, modificări de note, admiterea copierii sau a altor modalităţi de fraudare a examenelor naționale de absolvire a gimnaziului sau manifestă neglijenţă în exercitarea atribuţiilor prin tolerarea acţiunilor sau intenţiilor de încălcare a prevederilor Regulamentului sunt sancţionate, conform Codului Muncii.
Totodată, în conformitate cu prevederilor Codului contravențional (art. 3304) publicarea subiectelor pentru examenele de absolvire a gimnaziului şi de bacalaureat şi/sau a soluţiilor la acestea până la începerea examenului respectiv sau pe durata desfăşurării acestuia se sancţionează cu amendă de la 30 la 90 de unităţi convenţionale (în cazul persoanelor fizice), cu amendă de la 150 la 240 de unităţi convenţionale (în cazul persoanelor juridice), cu amendă de la 150 la 240 de unităţi convenţionale (în cazul persoanei cu funcţie de răspundere) cu privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de dreptul de a desfăşura anumite activităţi pe un termen de la 3 luni la un an.