VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Opt ţări UE, printre care şi România, cer restricţionarea circulaţiei diplomaţilor ruşi în Schengen

Opt miniştri de externe ai Uniunii Europene au cerut UE să interzică diplomaţilor ruşi să se deplaseze liber în interiorul blocului şi să îi limiteze la ţările în care sunt acreditaţi, într-o scrisoare adresată şefului politicii externe a UE, Josep Borrell, relatează Reuters.

„Libera circulaţie a titularilor de paşapoarte diplomatice şi de serviciu ruseşti, acreditaţi într-un stat gazdă,  facilitează activităţile maligne în întregul spaţiu Schengen”, se spune în scrisoarea datată 11 iunie şi consultată de Reuters.

Miniştrii spun că serviciile de informaţii, propaganda „sau chiar pregătirea actelor de sabotaj reprezintă principala sarcină de lucru pentru un număr mare de „diplomaţi” ruşi în UE” şi, deşi expulzările au fost importante, ameninţarea a rămas, scrie news.ro.

„Credem că UE ar trebui să respecte cu stricteţe principiul reciprocităţii şi să limiteze circulaţia membrilor misiunilor diplomatice ruseşti şi a membrilor familiilor acestora doar pe teritoriul unui stat în care sunt acreditaţi”, arată cei opt miniştri de externe.

„Această măsură va reduce semnificativ spaţiul operaţional pentru agenţii ruşi”, adaugă scrisoarea, care, precizează Reuters, a fost semnată de miniştrii din Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Olanda, Polonia şi România.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.