VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ziua Ușilor Deschise la Banca Națională

Banca Națională a Moldovei (BNM) își deschide ușile pentru public cu prilejul aniversării a 33-a de la fondare într-un  format nou, oferind doritorilor de a cunoaște ce reprezintă o bancă centrală posibilitatea de a o vizita în zilele de odihnă – 8 și 9 iunie.

Potrivit unui comunicat remis presei, în weekend, cetățenii vor putea vedea expoziția BNM cu mărturii documentare din istoria monetară și să „parcurgă” etapele devenirii monedei naționale până în prezent, să admire colecția de monede comemorative și jubiliare emise de Banca Națională a Moldovei, dar și mostre ale altor bănci centrale.

De asemenea, vizitatorii vor fi invitați la câteva ateliere de lucru, concepute într-o manieră interactivă la subiecte utile din domeniul financiar-bancar. Astfel, oricine va fi interesat, va putea să examineze în mod individual la un echipament specializat elementele de siguranță ale monedei naționale în cadrul unei prezentări ample a acestora de către experții BNM.

La fel, o temă ce va fi pusă în atenția publicului va fi „Siguranța plăților fără numerar” – un aspect al vieții noastre de zi cu zi, pe care e bine să-l cunoască orice consumator.

Banca Națională a pregătit și un atelier special pentru studenții și tinerii în formare profesională în care vor fi prezentate oportunitățile de carieră la BNM.

Activitățile se vor desfășura între orele 11:00 și 17:00, la fiecare oră fixă.

Ziua Ușilor Deschise este un eveniment pe care banca centrală îl desfășoară în mod tradițional la aniversarea constituirii sale, afirmându-și transparența și dorința de a fi aproape de public.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.