VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Rușii au atacat cu rachete Odesa și Harkov. Cel puțin 5 oameni au murit

Un atac rusesc cu rachete a ucis trei persoane și a rănit alte trei la Odesa, miercuri dimineața, a anunțat guvernatorul regional Oleg Kiper. Doi oameni au murit și în regiunea Harkov, atacată de asemenea de ruși, relatează Reuters.

„Inamicul a atacat Odesa cu rachete balistice. În urma atacului, trei persoane au fost ucise şi alte trei au fost rănite”, a scris și primarul Odesei, Ghenadi Truhanov, pe Telegram.

„Toată asistenţa medicală necesară este oferită răniţilor. Există daune la infrastructura civilă”, a precizat Kiper, fără a oferi alte informaţii. Este al doilea atac masiv efectuat de forţele ruse la Odesa. Luni, 5 oameni au murit în urma bombardamentelor. De asemenea, rușii au atacat miercuri regiunea Harkov bombe ghidate, omorând cel puțin două persoane și rănind alte două, a anunțat guvernatorul regional Oleg Sinegubov. Cele două persoane au fost ucise după ce o mașină a fost lovită în satul Zolociv, unde a fost lovită și o casă. Alte 10 locuințe au fost, de asemenea, avariate, dar nu s-au înregistrat victime. Atacurile vin în condițiile în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că Kievul are nevoie de „o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament de la partenerii săi occidentali, pentru a ajuta trupele ucrainene să facă față avansului Rusiei pe mai multe sectoare ale liniei frontului.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.