VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Un polonez a atins un nou record mondial. A stat peste patru ore în cuburi de gheață

Un polonez a făcut istorie, devenind prima persoană care a stat într-o cutie cu cuburi de gheaţă timp de peste patru ore, potrivit Guinness Word Record. Lukasz Szpunar, în vârstă de 53 de ani, a doborât recordul pentru cea mai lungă durată a contactului întregului corp cu gheaţa, cu un timp de 4 ore şi 2 min, depăşind recordul anterior cu 50 de minute.

Pentru a atinge acest record, toate părţile corpului său, cu excepţia capului şi gâtului, au rămas scufundate în gheaţă pe toată durata încercării. Bărbatul nu a putut purta alte haine în afară de pantaloni scurți. Lukasz a purtat o apărătoare pentru a-și proteja dinții care îi clănțăneau din cauza frigului. Bărbatul a spus că la început i-a fost dificil, dar că pe măsură ce trecea timpul, s-a obișnuit. Temperatura corpului şi starea de conştienţă i-au fost monitorizate constant în timp ce se afla în cutia de gheaţă, iar după ce a depăşit pragul fără precedent de patru ore, comisarii pentru siguranţă au decis să pună capăt încercării de realizare a recordului.

Lukasz a fost vicecampion la competiția din Polonia în care a stat peste patru ore într-o cadă cu apă la o temperatură aproape de îngheţ. Acum, el a vrut să își testeze și rezistența la gheață. Lukasz spune că provocările extreme îl fac ”să se simtă în viaţă”. În trecut, bărbatul a urcat pe patru dintre cele mai înalte vârfuri montane din Polonia purtând doar pantaloni scurţi.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.