VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Referendumul pro-UE, discutat la Președinție cu reprezentanții minorităților etnice

Reprezentanții minorităților etnice din R. Moldova au fost invitația la Președinție, acolo unde au discutat cu șefa statului despre organizarea referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană.

Șefa statului a subliniat că aderarea la Uniunea Europeană aduce o serie de beneficii pentru fiecare cetățean în parte, indiferent de apartenența etnică. Președinta a precizat că UE pune un accent puternic pe protecția drepturilor minorităților și pe promovarea diversității culturale, precum și oferă asistență financiară pentru susținerea și dezvoltarea comunităților care includ minorități etnice. 

Totodată, președinta Maia Sandu i-a îndemnat pe cei prezenți să susțină și să promoveze parcursul european al Republicii Moldova în comunitățile din care fac parte. Șefa statului a subliniat că aderarea la Uniunea Europeană înseamnă pace, mai multe investiții în infrastructură, educație și proiecte de dezvoltare locală, ceea ce duce la îmbunătățirea nivelului de viață pentru toți cetățenii Republicii Moldova.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.