De la începutul acestei luni, primii 13 producători de cereale au solicitat creditul agricol de urgență, inițiativă anunțată la sfârșitul lunii februarie de Ministerul Agriculturii în urma negocierilor cu fermierii protestatari.
Noul program prevede acordarea de credite în valoare de până la 500 de mii de lei fiecărui solicitant. Valoarea totală a cererilor depuse de primii fermieri este de aproximativ 4,95 milioane de lei. Din totalul solicitărilor, 10 au fost deja aprobate.
Potrivit Ministerului Agriculturii, creditul agricol de urgență este singurul produs de acest gen care beneficiază de o garanție din partea statului în valoare de 90%. Totodată, este singurul produs garantat de stat accesibil clienților băncilor comerciale din categoria substandard.
Băncile comerciale participante la program sunt responsabile pentru analiza detaliată a fiecărei cereri, conform politicii și procedurilor interne, cu admiterea criteriilor specifice categoriei substandard: situaţia financiară înrăutățită, întârziere la recuperarea plăţilor de la 91 până la 180 de zile, fluxurile mijloacelor băneşti care constituie o garanţie personală (fidejusiune) estimate a fi insuficiente pentru executarea regulată a obligaţiunilor/executarea garanţiei sau alţi factori similari care constituie motive pentru clasificarea creditului ca substandard.
Produsul va fi disponibil și operațional până la data de 31 mai 2024.