VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Orașele Cluj și Cahul se pregătesc de o înfrățire

Administrațiile municipiilor Cluj și Cahul pregătesc un proiect de înfrățire. Subiectul a fost discutat în cadrul unei întâlniri dintre primarul din Cahul, Nicolae Dandiș, și edilul din Cluj, Emil Boc, fost prim-ministru al României.

În cadrul întrevederii din orașul românesc, cei doi aleși au vorbit despre proiecte comune, în special în domeniile educație, cultură, tineret și sport și despre demersurile comune în vederea susținerii drumului european al Republicii Moldova.

„Mun. Cluj-Napoca a avut șansa să colaboreze și cu alte orașe din Rep. Moldova în diverse proiecte europene. Cu această ocazie, i-am prezentat dlui primar Dandiș și profilul strategic, respectiv avantajele competitive ale Clujului precum ecosistemul local de inovare construit prin buna colaborare dintre toți actorii sociali și resursa umană bine pregătită. De asemenea, am punctat modul în care am urmat strategia asumată pentru a asigura o dezvoltare a orașului și creșterea calității vieții pentru clujeni”, se arată într-un mesaj al primarului din Cluj, Emil Boc.

Precizăm, Primăria Cluj-Napoca are o colaborare strânsă cu mai multe comunități din R. Moldova. Spre exemplu, recent, în orașul Ungheni, autoritățile din orașul românesc au contribuit la realizarea parcului denumit Micul Cluj.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.