VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Sergiu Mihov, numit secretar de stat la Ministrul de Externe

Sergiu Mihov a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministrul Afacerilor de Externe. Decizia a fost luată de miniștri în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului. Diplomatul își va exercita funcția începând cu 8 februarie.

”Domnul Mihov este un diplomat de carieră, actualmente șef al direcției relații bilaterale, fost ambasador în Lituania, un om cu experiență vastă și cu o integritate profesională ireproșabilă”, a declarat ministrul de Externe Mihai Popșoi în debutul ședinței de Guvern.

Din anul 2022 și până în prezent, diplomatul a fost șeful Direcției Cooperare Bilaterală în cadrul MAE. În perioada 2018-2022 a ocupat funcția de ambasador al Republicii Moldova în Republica Lituania.

Fotoliul de secretar de stat a rămas vacant după ce ieri Stela Leucă a anunțat că pleacă din funcție menționând că „așteaptă cu nerăbdare să fie martoră la succesul țării noastre pe drumul spre aderarea la Uniunea Europeană”. Astfel, tot în cadrul ședinței de astăzi a cabinetului de miniștri a fost aprobată cererea de demisie a fostei secretare de stat, Stela Leucă.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.