În unele zone ale țării carosabilul este acoperit cu gheață, iar circulația pe drumuri și pe trotuare devine periculoasă. Din cauza formării ghețușului pe mai multe tronsoane de drum și circulația transportului public din capitală este afectată.
În acest context, reprezentanții Inspectoratului General al Poliție (IGP) îndeamnă șoferii și pietonii să fie prudenți.
Oamenii legii recomandă șoferilor să nu pornească la drum dacă pneurile nu sunt corespunzătoare anotimpului; să
păstreze distanța cu autovehiculul din față; să nu efectueze depășiri neasigurate; să circule cu o viteză redusă și să
sporească atenția în apropierea zonelor de pietoni.
De asemenea, polițiștii îndeamnă pietonii să nu traverseze strada în locuri interzise, iar la traversarea pe trecerile de pietoni să se asigure că a fost văzut de conducătorul auto și acesta vă cedează trecerea! Frânarea pe așa condiții meteo este mult mai dificilă.
Primăria Chișinău a informat că în această dimineață se atesta întârzieri de la orarul stabilit al autobuzelor, staționări sau redirecționări ale mai multor rute.
Conform Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC), la ora 08:00, spre Centru erau afectate următoarele rute:
- Ruta nr. 1 circulă până la Gara Feroviară;
- Ruta nr. 8 este redirecționată pe bd. Traian – bd. Dacia;
- Ruta nr. 4 este redirecționată pe Viaduct;
- Rutele nr. 20 și 28 circulă pe şos. Muncești (tur- retur)