Cozi uriașe de autoturisme la ieșirea din Republica Moldova, intrarea în România. Punctele de trecere a frontierei Leușeni-Albița și Sculeni sunt suprasolicitate de călători, anunță reprezentanții Poliției de Frontieră în dimineața zilei de 3 ianuarie.
Potrivit autorităților de frontieră, la vama Leușeni-Albița se atestă trafic sporit de călători și de autoturisme, iar pentru fluidizarea traficului au fost deschise piste de control suplimentare.
„Direcția ieșire din R. Moldova, intrare în România rămâne a fi aglomerată, ambuteiajul fiind format și pe partea moldovenească, după barieră. Pentru fluidizarea fluxului, au fost deschise spre circulație toate pistele de control disponibile, inclusiv fluxul direcționat pe benzile opuse de deplasare”, precizează Poliția de Frontieră
Autoritățile de frontieră precizează că și la PTF Sculeni, în continuare se atesta flux majorat pe sensul de ieșire din țară.
Sursa citată îndeamnă călătorii să opteze pentru PTF Costești, PTF Cahul sau PTF Leova.
Potrivit poliției de Frontieră, în ultimele 24 de ore, pe sensul de ieșire din Republica Moldova a fost înregistrat 32 123 de traversări de persoane.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
- PTF Leușeni – 12 043 traversări persoane;
- PTF Sculeni – 8 520 traversări persoane;
- PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 7 872 traversări persoane;
- PTF Cahul – 3 067 traversări persoane;
- PTF Giurgiulești-Galați – 2 891 traversări persoane.
În prezent sunt funcționale cu România 7 puncte de trecere (rutier), iar cu Ucraina – 28 de puncte de trecere (rutier).