VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Legea fondurilor de asigurări medicale pentru 2024, în sumă de 15,4 miliarde de lei, a intrat în vigoare

Legea fondurilor de asigurări medicale pentru 2024 a intrat astăzi în vigoare. Documentul prevede atât venituri, cât şi cheltuieli de peste 15,4 miliarde de lei. Suma este cu peste 9 la sută mai mare decât în acest an.

Conform legii, prima de asigurare medicală obligatorie în formă procentuală din salariu şi din alte recompense nu se modifică și este păstrată la nivel de 9%. Totodată, prima în sumă fixă rămâne la nivelul de 12.636 de lei, iar persoanele obligate să se asigure în mod individual vor beneficia în continuare de facilități la achitarea acesteia în termenul prevăzut de legislație, adică până pe 31 martie.

Cea mai mare parte a veniturilor urmează a fi acumulată în fondul pentru achitarea serviciilor medicale și farmaceutice. Este vorba de peste 15 miliarde de lei, cu 1 miliard 243 de milioane mai mult față de suma aprobată pentru 2023. Creșterea respectivă urmează să acopere inclusiv cheltuielile necesare în contextul majorării, începând cu 1 octombrie 2023, a salariilor personalului din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală.

Suma planificată pentru serviciile medicale spitalicești este de aproximativ 7,7 miliarde de lei, cu 8% mai mult faţă de cea aprobată pentru anul 2023.

Pentru asistenţa medicală oferită de echipa medicului de familie sunt planificate peste 3 miliarde de lei, cu 7,3% mai mult faţă de bugetul aprobat pe anul curent.

La nivelul asistenței medicale specializate de ambulatoriu sunt prevăzute mijloace financiare în sumă de aproximativ 1,4 miliarde de lei, în creştere cu 12,5%.

Banii destinați compensării medicamentelor și dispozitivelor medicale sunt în volum de peste un miliard de lei.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.