VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Steagul Uniunii Europene, arborat la ședința Guvernului. Recean: De luni, echipele noastre pleacă la Bruxelles!

Guvernul a preluat ștafeta de la colegii din Parlament și a arborat, alături de Drapelul de Stat al țării și steagul Uniunii Europene pentru a celebra simbolic decizia Consiliului European de aseară.

În debutul ședinței de Guvern, premierul Dorin Recean a subliniat că de luni se vor începe negocierile de aderare la UE.

„De luni, toată lumea începe negocierile. Echipele pleacă la Bruxelles. Am realizat o etapă foarte importantă. Vreau să menționez că ceea ce a fost până acum, a fost doar încălzirea. De luni, pe toate 33 de capitole trebuie să le negociem. Este șansa noastră istorică și sunt sigur că vom beneficia de această șansă, ca să construim Europa aici, acasă”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.

Menționăm că Cabinetul de Miniștri s-a întrunit astăzi în ședință extraordinară.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.