Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a venit cu o reacție, după ce angajații Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” și Spitalului Dermatologic și Maladii Comunicabile au organizat un marș de protest până la Guvern, nemulțumiți de proiectul Ministerului Sănătății privind fuzionarea celor două instituții.
Într-o postare pe o rețea de socializare, ministra scrie că „s-ar putea să-i fie rușine pentru marșul împotriva așa-zisei privatizări născocite a terenului Spitalului de Boli Infecțioase “Toma Ciorbă””.
„Astăzi Daniel Vodă a scris ceva despre rușinea spaniolă. S-ar putea să-mi fie rușine pentru marșul împotriva așa-zisei privatizări născocite a terenului Spitalului de Boli Infecțioase “Toma Ciorbă”. Dar la sigur îmi este foarte rușine pentru condițiile în care personalul medical al acestui spital activează și care le și oferă pacienților. Pacienților, care plătesc și întrețin acest sistem cu tot cu spitalele sale, multe din ele sub orice critică”, a comentat Ala Nemerenco.
Totodată, ministra a publicat câteva poze din cadrul instituției.
„În prima poză este un grup sanitar renovat deja al acestui spital (vă rog priviți atent cratița și ce scrie pe ea), toate sunt despre medicina modernă pe care mă asigurau profesorii de acolo că o fac. Alte poze nu plasez, ar putea să vă afecteze. Este greu drumul spre modernizare și schimbare, dar nu imposibil”, a mai scris Nemereco.