Update: Irlanda va drastic ajutorul lunar acordat refugiaților ucraineni în contextul în care se confruntă cu o criză a locuințelor disponibile și încearcă să oprească sosirile solicitanților de azil în țară, relatează marți Reuters.
Guvernul condus de premierul Leo Varadkar a anunțat marți după-amiaza că alocația pentru refugiații ucraineni care folosesc unități de cazare puse la dispoziție de stat va fi redusă de la 220 de euro, cât este în prezent, la 38,80 de euro.
În plus, autoritățile vor impune o limită de 90 de zile a perioadei în care refugiații pot rămâne într-o unitate de cazare oferită de statul irlandez.
În jur de 100.000 de refugiați ucraineni au fugit în Irlanda de la începerea invaziei rusești în februarie anul trecut, scrie hotnews.ro. Raportat la populația sa totală de 5,3 milioane de locuitori, asta înseamnă că Irlanda a găzduit cel mai mare număr de refugiați ucraineni pe cap de locuitor dintre toate țările din Europa de Vest.
Update: Berlinul spune că UE trebuie să convingă Ungaria să aprobe ajutorul pentru Ucraina: „Mizăm pe planul A”
Uniunea Europeană are ca obiectiv să convingă Ungaria, care are reţineri, să sprijine acordarea ajutorului de 50 de miliarde de euro propus pentru Kiev la summitul din această săptămână, pentru a trimite un semnal clar Rusiei, a declarat un oficial guvernamental german citat de agenția Reuters.
Toate cele 27 de state membre ale blocului, cu excepţia unuia, susţin facilitatea pentru Ucraina, a declarat oficialul german, referindu-se la Ungaria, al cărei prim-ministru Viktor Orban s-a lăudat cu legăturile sale cu Moscova şi a ameninţat că se va opune ajutorului, relatează News.ro.
Ucraina are nevoie de stabilitate în planificare, în timp ce intră în a doua iarnă în care se luptă cu invazia rusă, a declarat oficialul german în cadrul unei şedinţe de informare la Berlin organizate înaintea summitului din 14-15 decembrie.
Update: Orice nou ajutor american pentru Ucraina va fi un „fiasco”, a susținut marți Kremlinul, cu câteva ore înainte de întâlnirea dintre președinții ucrainean și american pe tema asistenței militare, de care Kievul are mare nevoie.
„Zecile de miliarde de dolari injectate în Ucraina nu au ajutat-o să reușească pe câmpul de luptă. Iar zecile de miliarde de dolari în plus pe care Ucraina ar dori să le vadă injectate vor fi sortite aceluiași fiasco”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat de jurnaliști despre întâlnirea ce urmează să aibă loc marți seară la Washington între Biden și Zelenski.
Update: Peste o sută de parlamentari europeni, din cel puțin 17 țări, au semnat o scrisoare deschisă adresată Congresului SUA, în care solicită deblocarea unui pachet de ajutor militar pentru Ucraina.
Printre semnatarii scrisorii deschise, care urmează să fie trimisă mâine, se află inclusiv parlamentari din Franța, Germania, Italia, Polonia și Irlanda. Potrivit Reuters care a consultat scrisoarea, aceasta reprezintă un semn al îngrijorărilor în creștere din Europa, cu privire la continuitatea sprijinului american acordat Ucrainei.
“Înțelegem îngrijorările exprimate de prietenii noștri americani. De ani de zile, liderii americani, democrați și republicani, le-au cerut europenilor să fie mai responsabili în ceea ce privește propria securitate. Suntem de acord cu această solicitare legitimă”, au afirmat în scrisoare legislatorii.
Parlamentarii europeni au transmis că, deși Europa a contribuit la fel de mult ca SUA în privința sprijinului militar pentru ucraineni și “cheltuielile militare au crescut în toată Europa”, “ajutorul militar american este critic și urgent”.
“O eventuală victorie a lui Putin i-ar încuraja pe rivalii noștri din întreaga lume, care ne urmăresc și speră că vom obosi. Ucrainenii luptă pentru ca noi să nu fim nevoiți să o facem”, se arată în scrisoare.
Liderii UE se vor reuni, joi și vineri, la Bruxelles în cadrul unui summit în care vor discuta despre propunerilor de acordare a unui nou sprijin economic pentru Kiev, în valoare de 50 de miliarde de euro, precum și alte 20 de miliarde de euro pentru Armata Ucraineană. Premierul ungar Viktor Orban, a amenințat că va bloca discuțiile privind ajutorul și aderarea Ucrainei la UE.
Update: Sistemele de apărare antiaeriană au distrus 9 din cele 15 drone de atac pe care Rusia le-a lansat peste noapte pe teritoriul ucrainean și două rachete de croazieră, au anunțat marți forțele aeriene ucrainene.
Dronele Shahed au fost distruse în mai multe regiuni din Ucraina. Cele două rachete de croazieră au fost doborâte deasupra regiunilor Zaporojie și Dnipropetrovsk din Ucraina. Forțele aeriene nu au precizat ce s-a întâmplat cu dronele care nu au fost doborâte și dacă au existat pagube sau victime în urma atacului.
Update: Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a început o vizită esenţială la Washington pentru a consolida asistenţa de securitate, a declarat luni în faţa unei audienţe militare americane că speră că încă poate conta pe Statele Unite şi a îndemnat Congresul să nu facă jocul preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează News.ro citând agenția Reuters.
„Noi nu vom renunţa. Ştim ce avem de făcut şi puteţi conta pe Ucraina. Şi sperăm la fel de mult să ne putem baza pe voi”, a declarat Volodimir Zelenski într-un discurs rostit la Universitatea Naţională de Apărare.
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a avertizat Congresul că un eşec în reînnoirea asistenţei militare pentru Ucraina ar putea înclina războiul în favoarea Rusiei, creând ameninţări la adresa securităţii naţionale a ţărilor din Occident.
Într-o aluzie la disputele din Congres privind alocarea ajutorului, Zelenski a subliniat că este „crucial ca politica să nu-i trădeze pe soldaţi”. „Permiteţi-mi să fiu sincer cu voi, prieteni. Dacă există cineva inspirat de problemele nerezolvate de la Capitol Hill (Congresul SUA – n.r.), acela este doar Putin şi clica sa bolnavă”, a spus Zelenski.
Preşedintele ucrainean este invitat marţi la întâlniri la Casa Albă şi cu membri ai Congresului, în condiţiile în care mulţi congresmeni republicani au pus la îndoială continuarea ajutorului acordat Ucrainei.
In my address to the US National Defense University, I emphasized that freedom must always prevail when challenged.
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) December 11, 2023
And I believe that one day at this University, not only those who studied Russia can give lectures, but also Ukrainians who defeated Russia.
🧵 pic.twitter.com/yqwpJijore
Statele Unite ale Americii se tem că Ucraina ar putea pierde războiul, iar americanii rămân la o strategie conservatoare: forțele armate ucrainene ar trebui să păstreze teritoriile, să își consolideze forțele și să se aprovizioneze,scrie The New York Times, citat de DW.
Statele Unite pregătesc un nou plan militar pentru Ucraina, a relatat luni, 11 decembrie, The New York Times, citând surse. Potrivit acesteia, un general american se deplasează în Ucraina în acest scop și va petrece acolo „un timp considerabil”.
Sursa citată relatează că, în decurs de o lună, detaliile unei noi strategii vor fi elaborate în cadrul unei serii de jocuri de război care vor avea loc la Wiesbaden, în Germania.