Piața României este o destinație importantă pentru fructele moldovenești. În acest sens, Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe Moldova Fruct, cu suportul Proiectului USAID, a participat în calitate de partener al forumului Fruits & Vegetables Show 2023, un eveniment emblematic al profesioniştilor din industria de fructe şi legume din România.
Directorul executiv al asociației, Iurie Fală a prezentat perspectiva sectorului de fructe proaspete din Moldova, dinamica exporturilor în România, potențialul și oportunitățile de colaborare cu retaileri și distribuitori din România.
„Piața românească este considerată de către producătorii moldoveni – piață autohtonă. Exporturile de fructe către această destinație sunt în creștere constantă, iar unul dintre obiectivele Moldova Fruct, conform strategiei de marketing, este realizarea unei prezențe de 70% din cantitatea de mere importată pe piața românească. Colaborând cu rețelele românești, ne extindem în Europa. În același timp, comunicarea cu partenerii din România ne permite să îmbunătățim standardele de calitate, sortimentul, ambalajul.”, a menționat Iurie Fală.
La forum au participat și paisprezece producători și exportatori de fructe, membri ai Moldova Fruct, care au avut acces la panelurile conferinţei, publicaţia specializată Legume-Fructe și au avut prilejul să discute cu reprezentanții celor mai importante rețele de magazine, distribuitori și comercianți din România.
În primele zece luni ale anului 2023, către piața din România au fost exportate peste 16 mii tone de prune, cu 34% mai mult decât în anul 2022. Totodată, anual, Moldova exportă în jur de 13 mii tone de struguri și începând cu 2022, mai mult de 10 mii tone de mere.