Subiectul aderării României și a Bulgariei la Spațiul Schengen urmează să fie inclus pe agenda ședinței Consiliului pentru Justiție și Afaceri Interne al UE de la începutul lunii decembrie. Structura, formată din miniștrii UE ai Justiției și de Interne, urmează să discute despre deblocarea veto-ului austriac pentru România, precum și despre alegerile din Olanda, de la finalul lunii noiembrie, țară care se opune aderării Bulgariei.
Recent, cele mai importante grupuri politice europene, Partidul Popular European și Partidul Socialiștilor Europeni au cerut, prin rezoluții, acceptarea României și a Bulgariei în Spațiul Schengen.
Premierul de la București, Marcel Ciolacu, declara acum două săptămâni că va face tot ce îi stă în putință pentru a convinge actualul Guvern din Olanda, dar și pe cel de dreapta din Austria, care au blocat aderarea țării noastre la zona de liberă circulație, de dreptul României de a fi în Schengen.
De asemenea, aflat săptămâna trecută într-o vizită la Chișinău, președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a declarat că decizia guvernului de la Viena, de a bloca aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, este „greșită”. Alexander Van der Bellen a menționat că „speră ca într-o bună zi această decizie luată de Executivul țării să fie revizuită”.
Consiliul Justiție și Afaceri Interne al UE dezvoltă cooperarea și politicile comune privind diferite chestiuni transfrontaliere, cu scopul de a construi un spațiu de libertate, securitate și justiție la nivelul UE.