VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Igor Munteanu: CUB a câștigat primii săi primari într-o luptă inegală și plină de derapaje

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a câștigat primii săi primari în aceste alegeri în rezultatul unei lupte inegale și plină de derapaje. Toți primarii aleși în cele 2 tururi de scrutin pe listele CUB, dar și alți primari independenți cu viziuni europene vor primi asistență tehnică și expertiză pentru a-și onora obiectivele trasate în fața alegătorilor. Anunțul a fost făcut de președintele CUB, Igor Munteanu, în cadrul briefingului post-electoral din 21 noiembrie.

Acesta a declarat că formațiunea va lua primarii aleși pe listele CUB sub aripile liberalilor europeni și-i va ajuta să fie exemple de bună guvernare și corectitudine

„A fost un exercițiu complicat, dar bucuria mea este că avem primarii noștri trecuți printr-o experiență comună împreună cu echipele CUB. Îi felicităm cu multă bucurie pe Dna Eleonora Șaran, care a obținut o victorie excelentă duminică, 19 noiembrie, la conducerea primăriei orașului Durlești, al 7 ca mărime oraș din Republica Moldova. Îl felicităm cu prilejul victoriei obținute la Ungheni pe Dl Vitalie Vrabie, candidat independent, pe care am decis să-l susținem plenar pentru a readuce legalitate în administrarea Municipiului Ungheni, al 5 oraș ca importanță în Republica Moldova”, a spus Igor Munteanu.

Munteanu a anunțat că săptămâna viitoare va merge la Bruxelles unde se va întâlni cu parlamentari din familia liberalilor europeni ALDE/RENEW.

„ La Bruxelles voi vizita Comitetul Regiunilor și alte agenții europene, care pun la dispoziția primarilor noștri și a altor primari, care vor dori să se asocieze platformei pe care o vom numi „Acțiunea Liberală pentru Moldova”, resurse și contacte vitale pentru dezvoltarea accelerată a localităților din Republica Moldova”, a spus liderul CUB.

Comentând declarațiile liderilor PAS de a oferi acces la fondurile europene doar „primarilor europeni”, Igor Munteanu a catalogat logica partidului de guvernare ca una eronată și imorală, care  instigă la discriminare și sciziune internă, și care nu ar trebui să fie tolerată nici de către cetățeni, și nici de partenerii de dezvoltare.

Potrivit rezultatelor preliminare, după alegerile locale generale, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare a obținut 10 fotolii de primar.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.