În 2024, Comisia Europeană va aloca 185,9 milioane de euro pentru finanţarea activităţilor de promovare a produselor agroalimentare sustenabile şi de înaltă calitate din UE, atât în interiorul comunității, cât şi în afară, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Potrivit dailybusiness.ro, sumele disponibile pentru campaniile selectate în 2024 sunt împărţite în două categorii. Pentru promovarea pe piaţa internă a UE vor fi alocate peste 81 de milioane de euro, iar în ţări terţe – peste 85 de milioane de euro. În afara UE, ţările şi regiunile cu un mare potenţial de creştere, printre care se numără China, Japonia, Coreea de Sud, Singapore şi America de Nord, sunt identificate ca ţinte principale ale programelor de promovare. Regatul Unit rămâne una dintre principalele pieţe de export pentru produsele agroalimentare din UE, absorbind peste 20% din exporturile din UE-27.
Comisia Europeană cofinanţează până la 80% din proiectele selectate, prezentate de operatori privaţi, şi, de asemenea, îşi desfăşoară propriile campanii de comunicare în ţări terţe. Activităţile de promovare includ participarea la târguri agroalimentare, organizarea de delegaţii de afaceri în ţări terţe şi elaborarea de manuale privind accesul pe piaţă pentru exportatori.
Programul de lucru privind politica de promovare pentru 2024, adoptat de Comisie, vizează dezvoltarea unor noi oportunităţi de piaţă, ţinând seama, totodată, de priorităţile politice, de analiza proiecţiilor privind exporturile spre pieţele existente şi emergente şi de contribuţiile părţilor interesate.
Campaniile de promovare a produselor agricole din UE sunt menite a deschide noi oportunităţi de piaţă pentru fermierii din Uniunea Europeană şi pentru industria alimentară a UE în general şi a-i ajuta pe aceştia să îşi asigure stabilitatea activităţilor lor economice existente. În plus faţă de sporirea producţiei şi consumului sustenabile de produse agricole, politica de promovare sprijină şi redresarea sustenabilă a sectorului agroalimentar al UE într-un context economic dificil.