VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Bogdan Aurescu, primul român ajuns judecător la Curtea Internațională de Justiție

Fostul ministru de Externe de la București, actualul consilier al lui Klaus Iohannis, Bogdan Aurescu, a fost ales judecător la Curtea Internațională de Justiție, principala structură judiciară a Organizației Națiunilor Unite. Aurescu este primul român ales în această funcție.

În cadrul votului de la ONU, fostul șef al diplomației române l-a învins categoric pe contracandidatul din Rusia. Scorul a fost de 117 voturi în Adunarea Generală a ONU, față de 77 de voturi obținute de Rusia, iar în Consiliul de Securitate, Aurescu a obtinut 9 voturi.

”Sunt onorat să fiu ales astăzi ca judecător al Curții Internaționale de Justiție a ONU, fiind primul român care îndeplinește această funcție”, a scris Aurescu pe X (Twitter).

Bogdan Aurescu va fi unul din cei 15 judecători ai Tribunalului de Justiție al ONU. Printre primele felicitări au venit chiar de la președintele României, Klaus Iohannis.

„Felicitări consilierului meu Bogdan Aurescu și întregii diplomații a României pentru alegerea sa ca primul judecător României la CIJ. Aceasta este o victorie pentru România, pentru primatul dreptului internațional, reflectând angajamentul nostru puternic pentru ordinea internațională bazată pe reguli”, a scris Iohannis pe X (Twitter).

Aurescu a fost nominalizat pentru acest post de Olanda, Italia, Bulgaria, Estonia, Letonia, Peru, Polonia, Portugalia, Suedia și Noua Zeelandă. Judecătorii CIJ sunt aleși pentru nouă ani de către Adunarea Generală a ONU și Consiliul de Securitate al ONU de pe lista de candidați. Din septembrie 2004, Bogdan Aurescu a fost Agentul României pentru Curtea Internaţională de Justiţie.

În Republica Moldova, Bogdan Aurescu este cunoscut ca un avocat al țării noastre în parcursul de integrare europeană. După depunerea cererii de aderare a Moldovei la UE, demnitarul român a plasat continuu și în mod prioritar țara noastră pe agenda statelor membre la Bruxelles. În luna iulie a acestui an, președinta Maia Sandu i-a conferit lui Bogdan Aurescu ”Ordinul de Onoare”.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.