Și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a venit cu o reacție, după ce Comisia Europeană a recomandat țărilor membre ale Uniunii Europene să inițieze negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la UE.
Într-o postare pe o rețea de socializare, șeful Legislativului de la Chișinău a scris că decizia Comisiei Europene „determină autoritățile R. Moldova să fie și mai hotărâte în procesul de transformare a R. Moldova”.
„Salutăm decizia Comisiei Europene prin care recomandă începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Această decizie ne determină să fim și mai hotărâți în procesul de transformare a Republicii Moldova prin reformele pe care le facem. Aceste reforme sunt în primul rând pentru cetățenii noștri, care merită să trăiască într-o țară sigură și liberă. Uniunea Europeană nu este doar un viitor mai bun pentru copiii noștri, Uniunea Europeană înseamnă un prezent mai bun pentru moldoveni, înseamnă o economie puternică, sate și orașe dezvoltate, siguranță și securitate, prieteni de nădejde. Avem în față un drum clar, știm unde mergem – vrem să construim Moldova europeană acasă. Vom reuși prin unitate, alegeri înțelepte și foarte multă muncă”, a comentat Igor Grosu.
Citește și: Dorin Recean, reacție după anunțul Comisiei Europene: O recunoaștere a eforturilor noastre de a armoniza legislația națională la cea europeană