VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Maia Sandu: Dacă regimul de la Tiraspol nu ar fi susținut de Moscova, atunci lucrurile s-ar rezolva mai ușor

„Dacă regimul de la Tiraspol nu ar fi susținut de Moscova, atunci lucrurile s-ar rezolva mai ușor”. O spune șefa statului, Maia Sandu.

În cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei, președinta a subliniat că Uniunea Europeană va trebui să aibă un rol mult mai mare în rezolvarea conflictului transnistrean. 

La Tiraspol este un regim artificial, susținut de către Moscova. Dacă nu ar fi susținut, atunci lucrurile s-ar rezolva mai ușor. Formatul 5+2 nu este unul funcțional și nu poate fi funcțional pentru că o țară-agresor, Federația Rusă, nu poate să medieze un conflict. Mai ales că această țară-agresor este și cea care susține regimul de la Tiraspol. Eu cred că, pornind de la obiectivul de integrare europeană, și nu doar de la obiectiv, dar și de la pașii pe care îi facem, eu cred că Uniunea Europeană va trebui să aibă un rol mult mai mare în formatul pe care o să-l avem pentru rezolvarea acestui conflict. Este foarte greu să discutăm despre o soluție acum, pe perioada acestui război, dar trebuie să ne pregătim și asta este parte din viziunea noastră, că Uniunea Europeană trebuie să joace un rol mult mai important, pentru că Republica Moldova va deveni stat membru al Uniunii Europene. Și asta justifică și explică de ce Uniunea Europeană trebuie să aibă un cuvânt mult mai important de spus în rezolvarea acestui conflict”, a subliniat Maia Sandu.

Totodată, șefa statului, a ținut să menționeze că problema transnistreană nu reprezintă un conflict între oamenii de pe malul drept și oamenii de pe malul stâng.

Vedem tot mai mulți oamenii de pe malul stâng care vin să muncească pe malul drept, pentru că nu au oportunități pe malul stâng. Nu există acest conflict. Acest conflict este creat ca rezultat al sprijinului unui regim separatist de către Moscova și sprijinul de-a lungul anilor a menținut acest regim separatist. Deci, ceea ce spune regimul este una și ce face regimul este alta, iar ce se întâmplă între cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului este altceva. Evident că e o mare nedreptate că oamenii sunt împiedicați și de pe malul drept, în primul rând, să meargă încolo și, evident, și cetățenii de pe malul stâng au probleme de tot soiul ca să ajungă pe malul drept, din cauza regimului. Aceste lucruri sunt condamnabile și soluția este clară – să eliminăm acest regim separatist și să putem să ne reintegrăm țara”, a accentuat Maia Sandu.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.