VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Dorin Recean efectuează o vizită oficială la Bruxelles: Va participa la Global Gateway Forum și la ședința Consiliului NATO

Prim-ministrul Dorin Recean efectuează, în perioada 24 – 26 octombrie, o vizită de lucru la Bruxelles pentru promovarea agendei de integrare europeană, participare la Global Gateway Forum și consolidarea cooperării cu NATO.

Prim-ministrul conduce o delegație guvernamentală într-o vizită oficială la Bruxelles. Prim-ministrul va participa și la Global Gateway Forum, găzduit de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu genericul „Împreună mai puternici prin investiții durabile”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. 

Vizita de lucru la Bruxelles cuprinde o agendă de întrevederi cu șefii instituțiilor europene, inclusiv cu vicepreședintele Josep Borrell Fontelles, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate; vicepreședintele Maroš Šefčovič, responsabil de Pactul verde european, relații interinstituționale și prospectivă; vicepreședinta, Vera Jourová, responsabilă de valori și transparență; comisarul european pentru economie Paolo Gentiloni; comisara europeană pentru energie Kadri Simson; comisarul european pentru justiție, Didier Reynders; comisarul european pentru transport, Adina Vălean; comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi; comisarul european pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, și comisarul european pentru politici climatice Wopke Hoekstra.

Potrivit sursei citate, programul vizitei de lucru are ca scop consolidarea relațiilor dintre țara noastră și Uniunea Europeană, evaluarea progreselor în procesul de implementare a reformelor, precum și discutarea oportunităților de aprofundare a cooperării în domenii cheie care vizează dezvoltarea economică, agricultura, infrastructura, energia și mediul. Este un alt pas concret de promovare a direcției de integrare europeană a Republicii Moldova.

Tot la Bruxelles, premierul Dorin Recean va avea o întrevedere cu secretarul general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, Jens Stoltenberg, cu care va discuta programele de apărare și reziliență, inclusiv interoperabilitate cu NATO și țările membre ale organizației în contextul eforturilor de modernizare a Armatei Naționale. Prim-ministrul va participa și la ședința Consiliului Nord-Atlantic.

Din delegația țării noastre fac parte: viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba, viceprim-ministrul, ministrul agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, ministra mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, și secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac.

Aceasta este cea de-a patra vizită într-o capitală europeană a șefului Executivului, după cele de la București, Kyiv și Berlin.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.