VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Candidații PSDE și DA, lansați la Chișinău, iar la Bălți PSRM și-a anunțat programul electoral

Noi candidați și-au anunțat programul electoral pentru bătălia din 5 noiembrie de la Chișinău. Este vorba de reprezentantul Partidului Social Democrat European, Vadim Brânzaniuc, și cel al Platformei DA, Victor Chironda. Iar la Bălți, a intrat în cursă candidatul socialiștilor, Maxim Moroșan, care și-a prezentat, în cadrul unui miting, lista candidaților pentru consiliul municipal și programul electoral.

Candidatul Platformei DA pentru funcția de primar al Capitalei s-a lansat în campanie în cadrul unui eveniment organizat la Palatul Republicii. În discursul său, politicianul a adus exemplul poveștii biblice cu David și Goliat.

”Am decis să candidez la Primăria Chișinău ca un David, aparent fără șanse. Alături de echipa Platforma DA am ales să mă lupt cu Ceban. Acest Goliat atotputernic, pe care toată lumea deja îl dă câștigător și care încearcă să ne convingă că el e pro-european. Însă Goliat de la Chișinău este ca o matrioșkă uriașă. Am decis să folosim în această luptă uneltele noastre simple, priceperea specialistului, bunul simț al datoriei, respectul legii pentru a lupta împotriva fiecărui Goliat ce reprezintă răul pe care îl detestăm, corupția, nesimțirea, manipularea, lăcomia, lucrul de mântuială. Orice Goliat râde cu burta înainte, dar el nu știe că David își pregătește piatra în praștie și se pregătește să lovească!”, a declarat Victor Chironda în cadrul evenimentului de lansare.

Iar candidatul PSDE în Chișinău, Vadim Brânzaniuc, a organizat evenimentul de lansare în Parcul „Alunelul” de la Buiucani, reabilitat pe vremea când deținea funcția de pretor al acestui sector. Printre prioritățile candidatului se numără construcția unor pasaje supraterane și drumuri radiale, care să deblocheze traficul rutier, amenajarea locurilor de parcare, reabilitarea fondului locativ și termoizolarea blocurilor, extinderea și construcția școlilor și grădinițelor și dezvoltarea suburbiilor.

„Dacă ne raportăm la orașele din vest, care au un potențial mai mic de dezvoltare decât are Chișinăul, vom constata că Chișinăul a rămas cu mult în urmă. Angajamentul nostru este să aducem Chișinăul în față, să-i oferim dezvoltarea și strălucirea pe care le merită. Noi știm ce avem de făcut, noi știm cum trebuie să facem. Îmi doresc un Chișinău, al doilea oraș românesc ca mărime, dezvoltat și confortabil așa cum sunt orașele din Uniunea Europeană”, a declarat Vadim Brînzaniuc.

Iar la Bălți, prioritățile au fost anunțate de candidatul PSRM în acest oraș, Maxim Moroșan, care și-a prezentat și echipa pentru Consiliul municipal din Bălți. La mitingul de lansare a participat și președintele socialiștilor, Igor Dodon. Mesajul principal al PSRM este lupta împotriva acțiunilor actualei guvernări.

”Orașul nostru, pur și simplu, moare. Mă doare să fiu martor la asta. Nu mai pot trăi așa. Doar noi, echipa Partid Socialiștilor din Bălți, împreună suntem capabili să ne asumăm responsabilitatea și să oprim tot acest haos. Pe 5 noiembrie vom întoarce orașul locuitorilor din Bălți. Împreună suntem o forță!”, a declarat Maxim Moroșan.

Tot astăzi, foștii deputați comuniști, Mark Tkaciuk și Iurie Muntean au anunțat că vor candida pentru funcția de primar la Bălți și, respectiv, la Cahul.  

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.