VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Parlamentul UE va adopta o rezoluție privind parcursul european al Moldovei. Siegfried Mureșan: Vom cere începere negocierilor până la sfârșit de an

Parlamentul European va adopta mâine o rezoluție prin care va face un bilanț al parcursului european al Republicii Moldova. În document va fi cerută și includerea punctului privind începerea negocierilor de aderare până la sfârșitul acestui an, anunță europarlamentarul român Siegfried Mureșan.

”Cerem începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul acestui an! Este ceea ce am spus mai devreme în plenul Parlamentului European și este ceea ce noi, Parlamentul, vom solicita în rezoluția despre Republica Moldova pe care o vom adopta joi în sesiunea plenară. Cetățenii Republicii Moldova își doresc să trăiască la fel ca noi, în libertate, în democrație. Și cu Republica Moldova acum stat candidat, noi, membrii Parlamentului European, trebuie să spunem foarte clar: într-o zi, Republica Moldova va fi membru al Uniunii Europene și cetățenii Republicii Moldova vor avea exact aceleași drepturi ca toți cetățenii din celelalte state membre ale Uniunii Europene”, a scris Sigfried Mureșan pe pagina sa de Facebook.

Europarlamentarul român a precizat că, după ce reformele în Republica Moldova au întârziat ani de zile, acum, în sfârșit, sunt implementate cu viteză.

”Vedem cum corupția este combătută, justiția este întărită, statul de drept este întărit în Republica Moldova. Vedem cum reforme economice sunt, de asemenea, implementate, astfel încât Moldova să câștige încrederea investitorilor, să creeze locuri de muncă stabile, bine plătite, investitorii să poată merge în Republica Moldova”, mai adăugat Mureșan.

La sfârșitul lunii octombrie, Comisia Europeană urmează să evalueze raportul privind îndeplinirea de către Republica Moldova a celor nouă recomandări necesare pentru deschiderea negocierilor. Decizia finală va fi luată de Consiliul European în luna decembrie.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.