VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

UE ar putea debloca 13 mld. de euro pentru Ungaria, în schimbul sprijinului Budapestei pentru Ucraina

Comisia Europeană își propune să deblocheze 13 miliarde de euro pentru Ungaria, care au fost îngheţate din cauza unor neînțelegeri, în încercarea de a obţine aprobarea Budapestei pentru acordarea de ajutor Ucrainei, inclusiv pentru începerea negocierilor de aderare a Kievului la UE.

Potrivit Reuters, Ungaria cultivă legături mai strânse cu Rusia decât alte state UE şi este văzută drept principalul potenţial oponent la o decizie ce urmează să fie luată în decembrie în legătură cu deschiderea negocierilor de aderare cu Kievul, ceea ce ar necesita sprijinul unanim al celor 27 de membri ai Uniunii.

De asemenea, este în joc o propunere a Comisiei Europene de a cere statelor membre să contribuie mai mult la fondurile comune ale blocului, pentru a ajuta la finanţarea unui ajutor mai mare pentru Ucraina. Această decizie este, de asemenea, aşteptată în cursul acestui an şi necesită unanimitate.

Iar jurnaliștii britanici de la Financial Times scriu că eliberarea acestor fonduri ar reprezenta o victorie pentru premierul maghiar, Viktor Orban, care a promis că nu va accepta nicio majorare a bugetului UE până când nu va fi restabilit accesul Ungariei la fondurile europene, notează jurnaliștii britanici.

În decembrie anul trecut, UE a înghețat 22 de miliarde de euro din fondurile de coeziune alocate Ungariei, după ce a decis că aceasta nu respectă normele de protecție a drepturilor omului și a statului de drept.

Ungaria a adoptat reforme judiciare în luna mai ca răspuns la cererile Bruxelles-ului – ceea ce ar permite Comisiei să deblocheze 13 miliarde de euro, mai mult de jumătate din fondurile înghețate, au declarat oficiali UE, citați de Financial Times.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.