Președinta Maia Sandu se află în vizită în Republica Portugheză, la invitația omologului său, Marcelo Rebelo de Sousa, cu care a participat în cadrul unei ceremonii oficiale și au făcut declarații comune de presă.
„Îi mulțumesc Președintelui Republicii Portugheze, Marcelo Rebelo de Sousa, pentru primirea călduroasă și discuțiile foarte bune la Lisabona astăzi. Este prima vizită oficială a unui șef de stat al Republicii Moldova în Portugalia și marchează o nouă etapă în relațiile bilaterale”, a declarat Președinta Maia Sandu.
Lidera de la Chișinău a subliniat că avem mult potențial de cooperare între țările noastre și că suntem angajați să-l explorăm. „Economiile noastre deja sunt interconectate. Industria vinului, o mândrie a Moldovei, nu ar putea exista așa cum o știm fără dopuri portugheze. 20 de companii cu capital portughez sunt deja prezente în Moldova. Mâine în discuții cu sectorul privat voi invita mai mulți investitori să se extindă în Moldova”, a mai menționat șefa statului.
Președinta a mai spus că relația bilaterală călduroasă se datorează și comunității moldovenilor stabiliți în Portugalia: „Cetățenii noștri sunt muncitori, bine integrați și contribuie la dezvoltarea ambelor țări. Din numele lor, i-am mulțumit Președintelui Rebelo de Sousa pentru oportunitățile pe care le-a oferit Portugalia și pe care Moldova, la acel timp, nu putea să le ofere”.
De asemenea, șefa statului a mai punctat că, astăzi, pe măsură ce avansăm pe calea aderării la Uniunea Europeană, ne inspirăm de la portughezi care și-au consolidat democrația și au dezvoltat economia ca țară membră a UE. „În conferința de presă, Președintele Rebelo de Sousa a declarat că susține visul european al Republicii Moldova, fapt pentru care îi sunt recunoscătoare”, a conchis Președinta Maia Sandu.