VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Avocații lui Dodon au depus o plângere la CSP pe acțiunile lui Iarmaliuc: Îl acuză că a dezvăluit detalii secrete din dosar

Avocații ex-președintelelui Igor Dodon au depus o plângere pe acțiunile pretins ilegale ale procurorului Petru Iarmaliuc. Despre aceasta a anunțat fostul șef de stat pe o rețea de socializare.

Potrivit demersului, Petru Iarmaliuc ar fi lansat intenționat în spațiul public informația că în perioada 26 mai – 10 iunie Igor Dodon ar fi efectuat peste 700 de apeluri telefonice.

Procurorul Petru Iarmaliuc a fost prins din nou cu minciuna și manipularea, încercând să facă „justiție televizată”. Acțiunile acestuia ne duc la ideea că minciuna și dezinformarea este deja ceva patologic in aceste dosare penale inițiate pe criterii politice, însă practica dată este una ilegală în cazul justiției.

Avocații mei am depus o nouă plângere pe acțiunile contrar legii ale procurorului Petru Iarmaliuc. În adresarea către Consiliul Superior al Procurorilor, avocații au demonstrat falsul lansat conștient de Petru Iarmaliuc despre „peste 700 de apeluri telefonice” pe care le-aș fi efectuat, de la un telefon mobil, în perioada 26 mai – 10 iunie.

Această informație a fost răspândită rapid de media, pentru a lăsa impresia greșită a unor „posibile” încălcări ale condițiilor arestului provizoriu, care ar motiva păstrarea acestei măsuri de reprimare”, a scris Dodon.

Fostul șef de stat notează că în plângere avocații au atras atenție la faptul că ”Petru Iarmaliuc prezintă informații secrete din dosar”.

Totodată, acesta subliniază că ”avocații au evidențiat că procurorul manipulează pe ideea că eu aș fi săvârșit „o abatere” de la condițiile plasării în arest la domiciliu prin utilizarea telefonului mobil”.

Subliniez încă o dată că nu am interdicție de a discuta cu orice persoane, inclusiv la telefon, excepție fiind cele implicate în dosar.

Totodată în adresare au fost prezente probe că procurorul Petru Iarmaliuc dezinformează conștient cu „peste 700 de apeluri telefonice” în perioada 26 mai – 10 iunie.

În această perioadă au fost primite/transmise 28 de apeluri telefonice cu 9 numere de telefon și recepționate/transmise 33 de SMS. E vorba de discuții telefonice cu procurorul, poliția și rudele apropiate. Toată această informație o are și procurorul Iarmaliuc, dar a preferat să manipuleze.

Avocații au cerut CSP sancționarea faptelor ilegale ale procurorului Petru Iarmaliuc și stoparea „justiției televizate””, a mai scris Dodon.

Socialistul Igor Dodon este bănuit de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită. Dodon respinge şi acuzaţiile formulate în acest dosar drept motivate politic.

Pe 18 august, magistraţii Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, au admis joi, 18 august, demersul procurorilor anticorupție și au dispus prelungirea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu, pe un termen de 30 zile în privinţa fostului preşedinte al R. Moldova, Igor Dodon.

Pe 16 august, la demersul procurorilor anticorupție cu autorizarea judecătorului de instrucție au fost puse sub sechestru 2 145 000 lei, depistate și ridicate în rezultatul perchezițiilor efectuate la 24 mai.

Pe 27 iunie, fostul preşedinte a fost pus oficial sub învinuire şi în dosarul ,,Energocom”.

Pe 24 mai, fostul șef de stat, socialistul Dodon a fost reținut și escortat din casa sa din sectorul Buiucani în izolatorul Direcției de Poliție Chișinău, de pe Tighina 6, după ce, ofițerii SIS și CNA, în comun cu procurorii Anticorupție, au descins la domiciliul, dar și în alte locații care au legătură cu fostul președinte și ex-liderul PSRM. Descinderile au avut loc în baza unor bănuieli de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.

Îmbogățirea ilicită este una din acuzațiile procurorilor la adresa fostului președinte al țării, socialistul Igor Dodon, alături de alte trei capete: corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală și trădare de Patrie.

În prezent, Igor Dodon se află în arest la domiciliu, iar cumnatul acestuia își petrece mandatul de arest preventiv în Penitenciarul nr. 13.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.