Încă o candidată la CSM, din rândul non-judecătorilor, a promovat evaluarea Comisiei Pre-Vetting. Este vorba despre Lucia Popescu.
Potrivit Comisiei, candidata corespunde criteriilor de integritate financiară și etică și promovează evaluarea. Decizia de promovare a fost transmisă astăzi candidatei și Parlamentului, care este instituția responsabilă de organizarea concursului, în acest caz.
Lucia Popescu urmează să notifice Comisia dacă se opune sau nu publicării deciziei în 48 de ore din momentul recepționării.
„Candidata Lucia Popescu face parte din cel de-al doilea grup de candidați non-judecători înaintați de Parlament la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), după ce au fost selectați de Comisia juridică, numiri și imunități, în cadrul unui concurs public. Candidata a fost audiată de Comisia Pre-Vetting pe 19 iulie curent”, precizează Comisia.
Menționăm că din cei 9 candidați cu experiență profesională în domeniul dreptului sau în alt domeniu relevant, incluși în lista transmisă Comisiei de către Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități, pe 5 mai 2023, până în acest moment, cinci candidați au promovat evaluarea, doi candidați nu au promovat evaluarea, iar alți doi candidați așteaptă deciziile Comisiei Pre-Vetting pentru a putea deveni eligibili pentru o funcție de membru în CSM.