VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Parlamentul se va convoca joi în sesiune extraordinară

Parlamentul se convoacă în sesiune extraordinară în perioada 16-17 august 2023. Pe parcursul zilei urmează să se convoace în ședințe comisiile parlamentare iar joi, 17 august, deputații se vor întruni în ședință plenară cu începere de la ora 11.00, anunță reprezentanții Legislativului.

Proiectul ordinii de zi a ședinței plenare din sesiunea extraordinară a Parlamentului, aprobat de Biroul permanent, include proiecte de acte normative prezentate de Guvern pentru a fi examinate în mod prioritar, precum și o serie de inițiative legislative ale deputaților, ce reglementează diferite domenii.

Parlamentul urmează să ratifice Acordul de grant cu Banca Mondială, semnat la 9 august 2023. Asistența financiară în valoare de 88,4 milioane de dolari, oferită de Statele Unite ale Americii și Elveția, este disponibilă până la data de 30 septembrie 2023. De asemenea, va fi aprobată în lectura a doua reforma sistemului de asistență socială „Restart”, care prevede modificări în 19 legi.

În lectura a doua urmează a fi aprobat proiectul ce prevede instrumente legislative de susținere a gospodăriilor vulnerabile energetic, precum și proiectul de modificare a Codului educației, care va oferi mai multe facilități pentru tinerii specialiști din sistemul educațional.

Parlamentul urmează să mai examineze proiectele de modificare a Legii cadastrului bunurilor imobile, a Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, a Legii securității statului, precum și proiectul de hotărâre privind numirea în funcție a unui director adjunct al Centrului Național Anticorupție. Totodată, va fi reexaminată Legea privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor în conformitate cu obiecțiile expuse de Președintele Republicii Moldova.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, în cazul în care Parlamentul nu se află în sesiune ordinară, acesta se poate întruni în sesiuni extraordinare sau speciale, la cererea Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a unei treimi din deputaţi.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.