În primul deceniu de independență și până pe la jumătatea celui de-al doilea, când fauna politică încă nu era împătimită de pricopseală obraznică și se dădea pe gratis spectacolul confruntării decisive dintre inocența apostolică și pragmatismul postcomunist, Anatolie Golea obișnuia să organizeze pariuri (neoficiale), provocându-și amicii din breaslă să facă pronosticuri electorale. Viața politică era fascinantă ca luptele cu tauri (nota bene: 450 de kg, minim, atâta trebuie să cântărească buhaiul trimis în arenă), rezultatele coridei practic erau imprevizibile. Provocarea lui Anatol era puerilă, dar incitantă. Nu contau cotizațiile depuse în seif împreună cu plicurile sigilate și nici mărimea lozului ce-i revenea învingătorului, ci farmecul competiției intelectuale dintre autorii de prognoze politice. Îndeletnicirea analiștilor care urmăreau evoluția mediului politic era destul de lesnicioasă pentru că regulile jocului erau clare, toreadorii sau, mai curând, gladiatorii ieșiți în arenă le respectau cu naivitate cavalerească, folosind arme și procedee comparabile ca valoare intelectuală și financiară. Cine se încumetă astăzi să descrie spectacolul electoral ajunge la concluzia lui Michel Houellebecq anunțată chiar din primele rânduri ale romanului său ANIHILARE – vecinătatea neantului. Participanții își dau blende unii altora în speranța să-i împingă în gol pe toți ceilalți adversari. Pe rumegușul din arenă se produce un meci de rugby la care participă concomitent o duzină de echipe încurajate de antrenori să joace cât mai alambicat, cât mai cinic și fără finețuri normative. Până și spectatorii din tribune simt mirosul năucitor de bancnote proaspăt tipărite, scorțoase ca solzii de crap, fine ca pielea de șarpe abia năpârlit. Până și galeria își dă seama că pe viitorii concurenți electorali îi excită același morcov legat de undiță, că toți adversarii care jinduiesc să ajungă la guvernare se conduc de același slogan pe care nici nu încearcă să-l ascundă – câștigă cel care știe a folosi cât mai dibace nemulțumirea generalizată! Nemulțumire ce plutește în aer ca puful alergic slobozit de plopi, ca fumul înecăcios produs de incendiile din Grecia, ca duhoarea poligonului de deșeuri de la Țânțăreni. Și nicio casă de pariuri nu se aventurează să scoată profit din această cacealma.