Noi detalii despre accidentul din Ungaria: Printre victime s-ar afla persoane care dețin cetățenia R. Moldova și a României

Șapte persoane, care se aflau în microbuzul implicat în accidentul din Ungaria, și-au pierdut viața, iar alte două au fost transportate în stare gravă la spital.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău, printre persoanele implicate în accident s-ar afla persoane care dețin cetățenia Republicii Moldova și a României. Identitatea și cetățenia victimelor nu au fost deocamdată confirmate oficial și urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

- Advertisement -

Ambasada Republicii Moldova în Ungaria menține contactul permanent cu autoritățile locale pentru clarificarea tuturor circumstanțelor producerii accidentului și pentru obținerea informațiilor oficiale privind persoanele implicate.

Diplomația de la Chișinău „exprimă profundă compasiune față de persoanele afectate de această tragedie și va continua să monitorizeze îndeaproape situația, revenind cu informații suplimentare pe măsura confirmării acestora de către autoritățile competente”.

Menționăm că, în dimineața zilei de astăzi, în apropierea orașului Győr din Ungaria, au avut loc două accidente rutiere succesive. Conform informațiilor preliminare, primul accident s-a produs între un vehicul de deservire a drumului și un autocamion, înmatriculat în Turcia, la volanul căruia se afla un cetățean turc. Ulterior, un microbuz înmatriculat în Republica Moldova a fost implicat într-un al doilea accident în aceeași zonă.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.