VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Război în Ucraina, ziua 538: Resursele militare ucrainene sunt „aproape epuizate”, susține Rusia. Ucrainenii continuă să avanseze treptat

Update: În ultima zi, potrivit ISW, Armata Ucraineană a continuat să avanseze treptat pe Frontul de Sud, în sectorul Donețk-Zaporojie, în direcția Melitopol.

Luptele au continuat lângă Robotine, iar satul Urojaine (Axa Velika Novosilka-Berdiansk) pare a fi fost eliberat complet. Potrivit unor surse ruse, Armata Rusă s-a retras, pentru că nu a primit sprijin de artilerie și forțe suplimentare.

ISW a evaluat anterior că forțele ruse nu au rezerve operaționale disponibile care să le permită să efectueze rotații sau să aducă întăriri suplimentare atunci când ucrainenii forțează spargerea apărării într-un sector. 

Ministrul adjunct ucrainean al apărării Hanna Malyar a informat că forțele ucrainene au avansat cu trei kilometri pătrați în direcția Bahmut în ultima săptămână și au eliberat în total 40 de kilometri pătrați de la începutul operațiunii ofensive în această direcție. 

Update: Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat marţi că resursele armatei ucrainene sunt „aproape epuizate”, în condiţiile în care Kievul duce din iunie o contraofensivă istovitoare pentru a recuceri teritoriile ocupate de Moscova, relatează AFP, citat de news.ro.

„Resursele militare ale Ucrainei sunt aproape epuizate”, a declarat Serghei Şoigu în cadrul unei conferinţe de securitate la Moscova. Kievul „nu obţine niciun rezultat” în pofida „sprijinului total” din partea Occidentului, a continuat el.

Ministrul apărării a mai spus că operaţiunea militară din Ucraina, lansată în urmă cu aproape un an şi jumătate, s-a dovedit a fi un „test serios” pentru armata rusă, dar susţine că Rusia a reuşit să îşi crească „semnificativ” producţia de vehicule blindate.

În ceea ce priveşte armele occidentale livrate Kievului, Serghei Şoigu a declarat că acestea nu au „nimic unic sau invulnerabil” pentru trupele ruseşti.

Update: Apărarea antiaeriană a Ucrainei a funcţionat în mai multe regiuni ale țării. Forţele Aeriene ale Ucrainei raportează că, în noaptea de luni spre marţi, invadatorii ruşi au lansat 28 de rachete de croazieră, dintre care 16 au fost doborâte de armata ucraineană.

Atacul a început în jurul orei 04:00, iar autorităţile ucrainene au transmis că au fost lansate cel puţin 28 de rachete de croazieră de diferite tipuri, printre care Kh-22, Kh-101, Kh-555 şi Kalibr.

Oficiali din Ucraina au comunicat că Rusia a lansat atacuri aeriene în regiunea vestică Liov şi în regiunea nord-vestică Volin, situate la graniţa cu Polonia. Potrivit presei ucrainene, a fost cel mai mare atac aerian din regiunea Liov, de la debutul invaziei ruse în Ucraina.

În regiune Liov, a fost înregistrată o lovitură în zona unor clădiri rezidenţiale şi pe teritoriul unei grădiniţe, a informat primarul orașului Andrei Sadovîi. Acesta a postat pe pagina de Facebook fotografii care arată urmările dezastrului.

În regiunile Dnipro şi Zaporijjia, au fost înregistrate opt lansări de rachete ghidate antiaeriene S-300/S-400. În timpul nopţii, s-au auzit explozii în mai multe oraşe ucrainene.

În dimineața zilei de marți, 15 august, trupele ruse au bombardat o întreprindere industrială și un complex sportiv din Dnipro, a declarat șeful administrației militare regionale din Dnipropetrovsk, Serghei Lisak.

Potrivit guvernatorului regiunii, Forțele de Apărare Aeriană „Est” au doborât 7 rachete de croazieră deasupra regiunii Dnipro.

În urma atacului, două persoane au fost rănite iar resturile de rachete căzute au incendiat peste 800 de metri pătrați ai unei întreprinderi industriale și au avariat sediul unui complex sportiv. Ulterior, incendiul a fost stins de pompieri.

„Astăzi, pe lângă întreprindere, rachetele rusești au distrus și complexul sportiv. Ferestre și fațada au fost sparte iar un perete interior a fost aruncat în aer. Infrastructura civilă suferă din nou”, a scris Lisak pe canalul de telegram.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.