VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Pavel Postica despre organizarea alegerilor timp de două zile: trebuie să existe o situație excepțională

Noul Cod Electoral prevede că alegerile pot fi organizate timp de două zile consecutiv, iar această prevedere ar putea fi aplicată chiar la alegerile locale generale din toamna acestui an, dacă va exista o situație excepțională. Dacă va fi cazul, autoritatea electorală va lua o astfel de decizie cu 25 de zile înainte de ziua scrutinului. Afirmația a fost exprimată de vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Noul Cod Electoral prevede posibilitatea desfășurării alegerilor timp de 2 zile consecutiv (sâmbătă și duminică) în anumite secții de votare. Potrivit legii, o astfel de decizie este luată de către Comisia Electorală Centrală având la bază motive obiective (pandemii, situații excepționale, asigurarea dreptului la vot în condiții neordinare etc.).

„Acum nu avem semnale de acest fel. Termenul pe care-l avem este 25 de zile până la ziua alegerilor, iar criteriile trebuie să fie obiective. Adică trebuie să fie ceva excepțional care să determine examinarea oportunității de organizare a alegerilor două zile. Trebuie să se întâmple ceva excepțional, o stare de urgență, o stare excepțională, dar doar pe teritoriul unei singure localități. O situație excepțională ar fi o alunecare de teren care a afectat o întreagă localitate și a determinat transferarea secției de vot la câțiva kilometri distanță. În Republica Moldova au mai fost astfel de situații, dar nu în perioada electorală”, a spus Pavel Postica, notează IPN.

Potrivit vicepreședintelui CEC, autoritatea electorală a organizat deja cu succes scrutine în perioada stării de urgență. Pavel Postica dă asigurări că starea de urgență instituită de Parlament la 31 iulie nu va afecta buna desfășurare a alegerilor locale.

„În legea privind instituirea stării de urgență, de asediu sau de război, este specificat că dacă Parlamentul consideră necesar și judicios ca alegerile să fie organizate în acest interval de timp, chiar dacă e stare de urgență, ele pot fi organizate. Noi avem deja experiență de organizare a scrutinelor în perioada stării de urgență. Noi am organizat scrutine și în situație pandemică, am oferit echipamente de protecție funcționarilor electorali, alegătorilor. Sunt sigur că vom putea gestiona situația în actuala stare de urgență, pentru că ea e determinată acum de alți factori, de războiul din Ucraina, care sperăm să nu ajungă și la noi”, a mai spus vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale.

Alegerile locale generale vor fi organizate la data de 5 noiembrie. În timpul scrutinului vor fi aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.