Poliția și mecanismele legale nu mai fac față traficului de droguri, iar liderii grupărilor mafiote continuă să ține sub control problemele din societatea europeană. Este declarația șefei Europol, Catherine De Bolle, care îi atenționează pe liderii Uniunii Europene că trebuie să ia măsuri în cazul exploziei crimelor legate de droguri.
Potrivit Politico, Europa a înlocuit Statele Unite și a devenit tința economică principală pentru traficul internațional de droguri. Se anticipează creșteri cantitative ale substanțelor interzise din cauza excesului de producție. Drept rezultat, violența și corupția au crescut în niște zone – cheie precum portul din Antwerp, asta în timp ce grupările mafiote încearcă să se infiltreze și în companiile de logistică, guvernele locale și chiar în sistemul judiciar amenință De Bolle.
„Vedem că Uniunea Europeană a devenit din ce în ce mai importantă pentru traficanți, față de Statele Unite. Putem vedea că în următorii doi ani numărul drogurilor în Uniunea Europeană va crește din cauza producției sporite”, a declarat șefa Europol.
Atenționarea lui De Bolle, fosta șefa a poliției federale belgiene, vine în momentul în care UE întâmpină multiple dificultăți, în țări precum Bulgaria, care este situată de-a lungul unei rute – cheie de import din Orientul Mijlociu și unde crima organizată este infiltrată în conducerea țării. Agravarea problemei drogurilor nu vizează însă doar Europa Centrală și de Est. Situația afectează și zone importante din vestul și nordul Europei printre care se numără: Antwerp din Belgia, Rotterdam și Amsterdam în Olanda, Hamburg în Germania și porturi mici din Spania și orașe de coastă din Suedia. „Rotterdam și Antwerp sunt foarte importante pentru grupările criminale. Dar pe lângă activitatea din porturile mari, zonele mai mici precum portul din Hamburg sau porturile spaniole sunt de asemenea foarte importante pentru traficanții de droguri” declară aceasta pentru Politico.